Search

scripcaru cet - search results

If you're not happy with the results, please do another search

0 284

?


Saptamana 29 a fost una a controalelor pentru administratia publica. O echipa pluridisciplinara formata din specialisti atat in administratie dar si in probleme economice sau juridice a fost trimisa la Brasov pentru un control tematic. Controlul a inceput din Consiliul Judetean si a continuat si in Consiliul municipal.


Despre control cei de la „judet” nu au suflat nimic si poate nici nu s-ar fi aflat nimic daca primarul Scripcaru, cel ce se crede pur si simplu haituit de catre Aristotel Cancescu, nu s-ar fi revoltat si ar fi facut public ce se intampla.


Este de mentionat ca in ultimele 18 luni Consiliul Judetean este la al doilea control. Stim despre acest lucru din auzite si din interiorul institutiei. Din punct de vedere oficial nimeni nu a suflat nici o vorba despre control, nici despre obiectivele acestuia sau depre rezultate. Nimic nu se gaseste nici pe site-ul institutiilor mentionate. Totul se desfasoara intr-un secret absolut, interpretabil si fara discutie extrem de suparator dat fiind secretomania din institutiile publice obligate chiar si de lege la transparenta.


Daca este sa ne luam dupa declaratiile primarului (nu vem nici un motiv sa nu il credem) controlul a fost „trimis” de catre adversarii politici. Fara „imputernicire si nici nu stiau prea bine nici ce sa controleze, unii recunoscand ca li s-a cerut sefilor lor sa faca un control de la Consiliul Judetean Brasov” a spus Scripcarul intr-o discutie cu presa.


Primarul a insistat ca cei din echipa de control sa se intoarca la Brasov, la Consiliul Judetean si sa faca un control la Liceul Sportiv, „Olimpia” si „Agrement” unde se petrec numai ilegalitati etc., „unde tot ce s-a facut are conotatie penala”.


Suntem siguri ca multi cetateni s-au saturat de scandalurile de la nivelul clasei politice brasovene, ca nu sunt de acord cu aceasta imensa secretomanie care ascund atat?activitatea din administratia publica?cat si?cum sunt cheltuite bugetele publice.


Se vorbeste de baroni locali, de coruptie, de un jaf generalizat al banului public dar nici un comunicat al celor de la Curtea de conturi nu ne-a facut cunoscut pana acum macar o fapta sau un dosar.


Nu credem ca se vor sesiza acum, din oficiu, pentru a controla cele sesizate de catre primarul Scripcaru. Multi cetateni spun ca de aici trebuiesc incepute operatiunile de curatenie in „satul fara caini” al administratiei brasovene.


?


Horia D.R.


?

0 261

Indicatorii tehnico – economici aferenti realizarii obiectivului de investitii: „Reabilitare si modernizare retele iluminat – etapa I”, adica doar o parte din iluminatul public stradal din municipiu, au fost aprobati de Consiliul Local abia la sfarsitul lunii ianuarie 2007. Asta, in ciuda faptului ca licitatia pentru concesionarea, pentru opt ani, a serviciului de iluminat public din municipiul de la poalele Tampei a fost adjudecata de firma Flash Lighting Services S.A din Bucuresti. Practic primele semne ca se face ceav prin Brasov pentru imbunatatirea calitatii iluminatului public au aparut abia in mai, cand un proiect de anvergura pentru punerea in evidenta a Cetatii medievale brasovene a fost propus de frima respctiva.


Pentru 2007 valoare totala a investitiilor conform hotarari Consiliului Local nr. 16 din 29.01.2007 este de 7.319.841 RON, din care lucrarile de constrctie si manopera reprezinta 5.223.023 RON. din 2005. Trebuie spus ca din vara anului 2005, de cand sistmul de iluminat public a trecut din proprietatea S.C. Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud SA – Sucursala Brasov, in proprietatea publica a Municipiului Brasov, cu titlu gratuit, si pana in 2007 s-a efectuat numai intretinerea iluminatului public existent.


Doar o investitie majora, care ar imbunatatii imaginea istorica, destul de sifonata a Brasovului, se preconizeaza sa fie pusa in practica de catre constractantul municipalitatii, societeata Flash Lighting Services. Este vorba despre o inevstitie de 44.000 de euro pentru iluminatul Cetatii medievale a Brasovului. Practic, in mai, 2007 conducerea Primariei Brasov a decis sa investeasca acesti bani pentru iluminarea pe timp de noapte a Cetatii Brasovului, imobil aflat in patrimoniu societatii private Aro, care mai detine in portofoliu si hotelul Aro Palace


Primarul Brasovului, Geroge Scripcaru, decalara ca proiectul municipalitatii de iluminat arhitectural al monumentului este menit sa puna in valoare Cetatea pe timp de noapte. „Vrem sa redam personalitatea istorica a orasului prin iluminarea acestui monument. Regia locala a padurilor se va ocupa de defrisarea vedegtetiei necesare pentru a reda vizibilitatea Cetatii din orice colt al orasului. Pentru ceea ce insemna iluminat, se va ocupa firma cu care municipalitatea are contract pentru iluminatul public”, spunea primarul.


Potrivit reprezentantilor firmei respective, vor fi montate pe zidurile cetatii proiectoare de 250 de watti de jur imprejurul monumentului. Intrarea principala in Cetate va fi pusa mai mult in valoare prin montarea de leduri pe poarta, precum si prin proiectoare in doua culori, ce vor genera o lumina portocalie spre galben. De asemenea, aleile din jurul cetatii vor fi reamenajate si se vor monta proiectoare rustice (tip felinar), pe stalpi de patru metri inaltime.


In date cantitative, se vor folosi 61 de proiectoare de diferite tipuri, 20 de aparate de iluminat tip „felinar” si 8 aparate de iluminat moderne cu tehnica LED. Puterea instalata la acest obiectiv va fi de 15,6 kw.


Flash Lighting Services SA, din Bucuresti, colaboreaza pentru acest proiect cu concernul olandez PHILIPS pe concepte de iluminat public.


Pe de alta parte, un transformator electric de capacitate, aflat in centrul istoric al Brasovului, trebuie inlocuit. Nu de alta, dar, din cand in cand, Centrul Brasovului ramane pe intuneric timp de mai m ulte ore, in special, cand sunt furtuni. Potrivit primarului, lucrarile la acest transformator ar fi tebuit sa fie incepute deja, dar, se asteapta o decizie a TVR in privinta Cerbului de Aur. „Daca se va organiza in acest an Cerbul de Aur la Brasov, in Piata Sfatului, lucrarile al respectivul transformator vor fi amanate pentru primavara lui 2008”, a declart recent Scripcaru.



Marius Ola

0 301

Nostalgicii varstei a treia, melomanii trecuti de prima tinerete sau pasionatii de spectacol fara varsta de la poalele Tampei au rabdarea greu pusa la incercare zilele astea. Mai abitir chiar decat pensionarii ce asteapta promulgarea legii pensiilor de catre Basescu. La Brasov, vaca de (pro)muls e ceva mai zvelta si arata de-a dreptul a cerb. Iar mulgatorii fruntasi, manuind dexter instalatia cu mai multe sustare electorale, sunt trei la numar. Tustrei cu mari realizari in domeniu, se inghesuie la ugerul vacii noastre cu coarne bogate si boncaluit muzical, doar-doar or pompa ceva voturi, simpatie, popularitate si recunostinta.


Cerbul de Aur, desi aduce mai degraba a exemplar de septel national si pare vaca cea grasa, este prins in catarea a trei vanatori destoinici. Mare mirare sa scape neatins de intentiile cinegetice ale vreunuia din ei. George Scripcaru, Aristotel Cancescu si Constantin Nita abia asteapta sa aduca personal Cerbul pe scena? din Piata Sfatului si sa-si taie nevazuti o ciozvarta zdravana din spate pentru petrecerea electorala de dupa spectacol.


Desi ultimul pare ceva mai discret si mai dezavantajat decat primarul si presedintele CJ, fiti pe pace. Si-a trimis pe urmele Cerbului un gonaci destoinic in persoana junelui pesedist Titus Corlatean. Iar la conducerea TVR,? tarcul in care se preumbla salbaticiunea, a fost uns de curand prin troc politic Alexandru Sassu de la PSD. Asa ca sunt intrunite toate conditiile pentru ca sceneta siropoasa a readucerii Cerbului de Aur in fata brasovenilor sa semene leit cu montajul pesedist de majorare a pensiilor. Ajunge sa propui insistent, la limita santajului, dupa care sa-i lasi pe domnii cu raspunderi si functii sa gaseasca fonduri ca sa-ti faca hatarul.


La un calcul rece, Cerbul de Aur nu va mai boncalui anul acesta pentru urechile melomane ale brasovenilor. TVR pare suficient de secatuita la pusculita ca sa se mai inhame la final de sezon la cheltuiala enorma de organizare a unui astfel de festival. Care, in cea mai roz dintre situatii, are toate sansele sa devina un eveniment ce se-ntampla din doi in doi ani, dupa sincopa de anul trecut. Gestionarii de mai an ai destinelor TVR motivau atunci imposibilitatea de a organiza Festivalul prin sleirea bugetului institutiei de jubileul TVR 50, care i-ar fi lasat pe sponci. Nimeni n-a cercetat inca indeajuns de penal praduiala banului public ce se savarseste cu candoare televiziva la Televiziunea Nationala. In plus, PSD-ul s-a trezit cam pe neasteptate cu pleasca directoratului TVR in brate ca sa aiba timp sa propuna o strategie de cumparare de voturi sub Tampa pe portativ.


Asadar, Cerbul are sanse mizere sa mai dea pe-aici anul asta. In ciuda efortului financiar la care este dispus primarul Scripcaru. In pofida acelorasi scremeri pecuniare de la care nu s-ar da indarat nici presedintele Cancescu. Si cu toata transpiratia haitasului PSD Corlatean, care asuda pe coclauri sa-i faca pe plac conului Nita Constantin. Suma e prea mare – un milion de euro numai partea TVR .- iar timpul prea scurt pentru contactarea vedetelor doritoare sa cante sub Tampa, ca sa nu iasa o susanea reusita.


In plus, Romania melomana pare lejer saturata dupa puhoiul de staruri ce au pus piciorul pe la scenele noastre anul asta. La Bucuresti abia s-au stins ecourile rock ale septuagenarilor virili de la The Rolling Stones. Au fost precedati in Capitala de ritmurile dracesti ale satanistilor Alice Cooper si Marylin Manson. Tot pe-aici au mieunat lasciv fetele de la The Pussycat Dolls. La Sibiu tocmai a cantat Julio Iglesias si o va face si in alte cateva orase. Nici Brasovul n-a stat rau, dupa ce l-a audiat pe? Michael Bolton.


Una peste alta, singura nisa pentru inghesuirea Cerbului la ieslea de sub Tampa ar fi, in cel mai bun caz, prin octombrie. Daca tot s-au dus atat de departe cu programarea, de ce sa nu-l impinga prin decembrie, incolo? Ar avea ceva sigur, pentru ca atunci vine un Mos de legenda care n-a tras pana acum teapa si, vorba cantecului, „niciodata n-a lipsit”.


N-o sa fie chiar un Cerb de Aur, dar ar putea iesi un Renul de Argint pe cinste.
Vifor Rotar

0 303


Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine giratoriile ma scot din sarite, mai ales daca “fluentizeaza traficul” asa cum se intampla cu giratoriul din Zona Rectoratului.


In afara de faptul ca rondul de flori din mijloc este superb iar constructia in sine plina de incarcatura istorica, fiind realizata pe ruinele unei cetati, nu vad ce beneficii avem, majoritatea dintre noi, pentru ca o anumita minoritate are, de pe urma giratoriului in cauza.


Semafoarele au disparut. In locul lor, o tablita pe care scrie “toate directiile”. Lumea respecta indicatia, iar circulatia se desfasoara intocmai: in toate directiile, o miscare browniana desavarsita. De la intersectia strazii Nicolae Iorga cu Strada Lunga, pana reusesti sa intri pe Muresenilor faci vreo 10 minute. Cand ajungi la giratoriu trebuie sa tii strans de cel din fata, daca nu reusesti, ti-o iau inainte autobuzele si masinile lu` Vectra, cu care nu te pui. Ma rog, depinde de unde vii si unde te duci. Nici cei care vin dinspre Poiana nu au parte de ceva mai bun. Trebuie sa prinda momentul oportun sa strapunga sirul care se duce inspre Muresesnilor, ca sa se invarta nitel in cerc si sa mearga mai departe. Un politist depasit de situatie dirijeaza, dar n-am inteles ce, oricum nu-l vede nimeni iar de auzit nici atat, fluierul nu bate pickhammerul.


Fiecare e cu ochii pe tot ce are roti si misca. In plus e nevoie de atentie sporita si la alte semne, precum cele de ocolire, zona in lucru, etc. Cand scapi din infernul zis sens giratoriu te bucuri: tu intreg, desi curg apele pe tine si numai tu stii ce-I la gura ta, masina intreaga, excelent!


Asta e, fiecare cu “pasarica” lui: Basescu cu a ziaristei de la Antena 1, Videanu cu bordurile iar Scripcaru cu invartelile (inverteli nu in sensul rau al cuvantului, ci in sensul sau giratoriu).


?


Bianca Sorescu


?


?

0 246


Primarul Brasovului, George Scripcaru,? s-a intalnit marti cu reprezentantii conducerii TVR si cu deputatul PSD Titus Corlatean, pentru a discuta depre organizarea in acest an a Festivalului Cerbul de Aur la Brasov, conducerea municipalitatii aratandu-se dispusa sa puna la bataie pana la 300.000 de euro pentru desfasuraea evenimentului


?„Astazi (ieri – n.r.) am avut o intalnire cu directorul interimar al TVR, Alexandru Sassu, cu membri din Consiluiul de Adminitratie al televiziunii nationale, precum si cu deputatul social-demorat Titus Corlatean. A fost fixat un termen maximal de 10 zile, timp in care TVR va da un raspuns oficial daca se va organiza sau nu festivalul in acest an. Exista un deficit bugetar, de un milion de euro, la TVR, pentru organizarea Cerbului de Aur la Brasov, dar cu putin efort din partea noastra, precum si a consiliului judetean si cattorva sponsori, s-ar putea desfasura acet eveniment”,? a declarat Scripcaru.


Potrivit declaratiilor edilului,? Festivalul Cerbul de Aur ar puea avea loc la inceputul lui octombrie, deoarece, in septembrie, cum s-a mai desfasurat evenimentul in trecut,? TVR este ocupat cu defasurarea Fetivalului de muzica „George Enescu”.? Municipalitatea va asigura cazarea artistilor, salubrizarea, paza, amplasamentul in care se va defasuara festivalul.


„Nu suntem impresari de artisti, TVR ar trebui sa se ocupe de asta si sa-i aduca. Cred ca problema banilor poate fi rezolvata. tocmai de accea asteptaam un raspuns oficial din parte TVR in maxim 10 zile”, a mai comentat Scripcaru.????


M.O.?

0 252


Primarul Brasovului, George Scripcaru,  s-a intalnit marti cu reprezentantii conducerii TVR si cu deputatul PSD Titus Corlatean, pentru a discuta depre organizarea in acest an a Festivalului Cerbul de Aur la Brasov, conducerea municipalitatii aratandu-se dispusa sa puna la bataie pana la 300.000 de euro pentru desfasuraea evenimentului


 „Astazi (ieri – n.r.) am avut o intalnire cu directorul interimar al TVR, Alexandru Sassu, cu membri din Consiluiul de Adminitratie al televiziunii nationale, precum si cu deputatul social-demorat Titus Corlatean. A fost fixat un termen maximal de 10 zile, timp in care TVR va da un raspuns oficial daca se va organiza sau nu festivalul in acest an. Exista un deficit bugetar, de un milion de euro, la TVR, pentru organizarea Cerbului de Aur la Brasov, dar cu putin efort din partea noastra, precum si a consiliului judetean si cattorva sponsori, s-ar putea desfasura acet eveniment”,  a declarat Scripcaru.


Potrivit declaratiilor edilului,  Festivalul Cerbul de Aur ar puea avea loc la inceputul lui octombrie, deoarece, in septembrie, cum s-a mai desfasurat evenimentul in trecut,  TVR este ocupat cu defasurarea Fetivalului de muzica „George Enescu”.  Municipalitatea va asigura cazarea artistilor, salubrizarea, paza, amplasamentul in care se va defasuara festivalul.


„Nu suntem impresari de artisti, TVR ar trebui sa se ocupe de asta si sa-i aduca. Cred ca problema banilor poate fi rezolvata. tocmai de accea asteptaam un raspuns oficial din parte TVR in maxim 10 zile”, a mai comentat Scripcaru.    


M.O. 

0 245

Primarul Brasovului, George Scripcaru,  s-a intalnit marti cu reprezentantii conducerii TVR si cu deputatul PSD Titus Corlatean, pentru a discuta depre organizarea in acest an a Festivalului Cerbul de Aur la Brasov, conducerea municipalitatii aratandu-se dispusa sa puna la bataie pana la 300.000 de euro pentru desfasuraea evenimentului


 „Astazi (ieri – n.r.) am avut o intalnire cu directorul interimar al TVR, Alexandru Sassu, cu membri din Consiluiul de Adminitratie al televiziunii nationale, precum si cu deputatul social-demorat Titus Corlatean. A fost fixat un termen maximal de 10 zile, timp in care TVR va da un raspuns oficial daca se va organiza sau nu festivalul in acest an. Exista un deficit bugetar, de un milion de euro, la TVR, pentru organizarea Cerbului de Aur la Brasov, dar cu putin efort din partea noastra, precum si a consiliului judetean si cattorva sponsori, s-ar putea desfasura acet eveniment”,  a declarat Scripcaru.


Potrivit declaratiilor edilului,  Festivalul Cerbul de Aur ar puea avea loc la inceputul lui octombrie, deoarece, in septembrie, cum s-a mai desfasurat evenimentul in trecut,  TVR este ocupat cu defasurarea Fetivalului de muzica „George Enescu”.  Municipalitatea va asigura cazarea artistilor, salubrizarea, paza, amplasamentul in care se va defasuara festivalul.


„Nu suntem impresari de artisti, TVR ar trebui sa se ocupe de asta si sa-i aduca. Cred ca problema banilor poate fi rezolvata. tocmai de accea asteptaam un raspuns oficial din parte TVR in maxim 10 zile”, a mai comentat Scripcaru.    


M.O. 

0 246

4.200 de locuri de parcare au fost amenjate de municipalitate pana acum. Peste 500 dintre acestea au fost deja atribuite brasovenilor prin licitatie publica.


In prezent, se concesioneaza obiectivele din zona Sirul Livezii, Galaxiei, Al. Constructorilor, Harmanului si Stefan cel Mare. „Am incasat peste 86.000 de lei din concesionarea acestor parcari, sumele reprezentand redeventa anuala care trebuie platita de cetateni. Nu am avut pana acum probleme, intr-un singur loc existand o supralicitare, respectiv Poarta Schei, repectiv de la 150 de lei/loc s-a ajuns la 190 de lei/loc”, a precizat ieri primarul George Scripcaru.


M.O.

0 251


In ultima vreme, datorita lucrarilor la principalele artere de circulatie, precum si lucrarilor de amenjarin cartierele municipiului, au fost taiati numerosi copaci, ceea ce a atras critici din partea cetatenilor. Chiar si in aceste zile se taie castanii de pe strada Nicolae Iorga.


Dupa cum declara Primarul George Scripcaru, taierile nu sunt datorate exclusiv lucrarilor. Au fost taiati, spune primarul, arborii foarte batrani, uscati, care prezentau pericol, putand fi doborati in caz de vant puternic. De asemenea, au fost facute unele taieri la solicitarea cetatenilor.


Pentru refacerea zonelor verzi, Primaria a initiat un program de plantare de puieti de stejar rosu, paltin si tei, arbori care sunt mai rezistenti la vant si la poluare.


Nu vor mai fi plantati castani care, datorita modificarilor proprietatilor solului ca urmare a agentilor poluanti absorbiti si a sarii de la dezapeziri se usuca rapid.


Vor fi adusi 1500 de puieti care vor inlocui pomii taiati.


?


Bianca Sorescu

0 259

Toate semnalele si atentionarile care s-au facut pana in prezent au ramas fara rezultat – nici in anul 2007 nu se va mai organiza Festivalul Cerbul de aur!l


Sefii din administratia publica locala si judeteana atenti doar la “meciul politic” din Alianta D.A. ne-au lasat si fara Cerbul de aur.


Fara o implicare (fireasca si normala), nu mai cerem sacrificii (se fac doar pentru contul personal, se admit doar euro!), fara sa actioneze constant si constructiv pentru preluare, organizare si colaborare, fortelor politice locale mai inregistreaza un esec. Ne multumim sa cheltuim o groaza de bani publici pe mici smecherii locala intitulate “Zilele …” si nu facem nimic legat de cel mai cunoscut Festival din Brasov – Cerbul de Aur”.


Iata ce ne spun politicienii pentru care noi, in calitate de cetateni liberi, am dat ce am avut mai bun – votul nostru, cei care ar fi trebuit sa raporteze ca si-au facut doar datoria, ne duc in continuare cu vorba:


George Scripcaru: proiectul Cerbului de Aur 2007 a fost blocat la nivelul TVR, iar municipalitatea nu mai are foarte multe variante, la acest moment.


Nicolae Vlad Popa, senator PLD, „Tudor Giurgiu a decis sa nu mai organizeze in acest an festivalul. Chiar si asa, eu sint decis sa merg in fata Consiliului de Administratie al televiziunii pentru a prezenta pozitia brasovenilor, voi sustine ideea ca «Cerbul» trebuie sa redevina ce a fost. Acesta este un brand, o emblema pentru Brasov“.


Constantin Nita, .„George Scripcaru se lauda ca va face Cerbul de Aur si in acest an. A promis asta si apoi nimeni nu a mai vorbit despre festival. …Anul viitor il vom face noi, chiar in situatia in care nu avem conditiile pe care le-ar putea oferi municipalitatea“.


Primarul Scripcaru ne da dreptate cand spune ca “…organizarea „Cerbului de Aur“ ar trebui sa fie un efort comun al tuturor autoritatilor si partidelor, nu un motiv de atac”.
Au toata puterea, toate conducerile de ministere sau institutii in aceeasi zona politica cu domnii Scripcaru si Cancescu! Sunt chiar si bani …dar nu avem Cerbul de aur!


Chiar uraste actuala PUTERE Brasovul?


Nu mai avem nevoie de Harap(i) Alb(i), de Feti Frumosi, nu mai vrem sa vedem decat NORMALITATE, si normalitate inseamna si CERBUL DE AUR.


?


Horia D.R.


?

0 283

Taman acum cand ramasitele colaborarii locale din sanul Aliantei PNL-PD se duc repejor pe apa Sambetei, tot o apa vine sa salveze ce se mai poate. Si anume Compania Apa. Grantul de 110 milioane de euro pe care compania, aflata in capul listei fondurilor structurale, este pe cale sa-l primeasca de la bugetul european, este o suma pentru care liderii filialelor locale ale PD si PNL mai c-ar incerca o impacare.


Conditia pentru ca banii sa ajunga la Brasov este ca regia sa fie transformata in societate comerciala, ca operator regional. Demers pe care Consiliul Judetean, in frunte cu presedintele Aristotel Cancescu, s-a straduit pana acum sa-l impuna intr-o maniera foarte personala partenerilor de la municipalitate.


Se cunoaste semisantajul prin care Consiliul Judeetan a cerut Consiliului Local Brasov sa concesioneze in favoarea viitorului operator regional toata infrastructura si toate activitatile Companiei Apa de pe raza municipiului Brasov. Pretentia se rotunjea cu invitatia deloc eleganta de participare si cu o suma consistenta. De-a lungul disputei legate de transformarea in operator a regiei, presedintele CJ s-a prefacut constant ca ignora faptul ca 85% din activitatea Apa se desfasoara pe raza Brasovului, iar cetatenii urbei platesc odata cu factura si pierderile Companiei Apa din intreg judetul. In contrapartida, CJ ar fi urmat sa evalueze actualul sediu al Companiei Apa si cateva utilaje la circa 12 milioane de euro, suma pe care s-o considere participare la noua societate. In urma acestei strategii, ponderea celor doua foruri in constituirea operatorului acvatic nu ar fi fost nicidecum egala – CJ ar fi urmat sa detina 70% din actiuni, in timp ce Consiliul Local Brasov ar fi fost exclus de la viitoarele hotarari ale operatorului regional de apa.


Devine clar, in aceste conditii, de ce primarul Scripcaru a refuzat sa cedeze propunerii-santaj venite din partea CJ. Suspansul nu mai poate fi insa prelungit. Purcoiul de bani asteptat sa soseasca din fonduri europene pe adresa operatorului regional Compania Apa risca sa fie intors de postas pe motiv de „andrisant neconstituit”.


Asa ca, pentru incasarea banilor, Cancescu&CJ renunta la pretentiile absurde, isi calca pe inima si accepta inceperea negocierilor cu Scripcaru&CL. Mai marele judetului se face, adica, pentru scopul nobil ca „brasovenii sa nu piarda”, cum declara deunazi, luntre si punte. A inceput, meticulos cum il stim, cu puntea. Convins ca, dupa cate a declarat, nu mai poate purta personal negocierile, l-a desemnat in acest scop pe vicepresedintele CJ, Marian Rasaliu, „care este un om ponderat, sa fie puntea de legatura cu ei“. Intr-o interpretare folclorica lejer abuzata, „fa punte pana la dracul pana treci lacul”. Ma rog, apa. Compania Apa.


Vifor Rotar

0 324

Bulevardele Muncii si Valea Cetatii, au fost date ieri in folosinta, dupa ce timp de peste un an si jumatate s-a lucrat la reabilitarea lor. Desi construit in anii 1980, cartierul Valea Cetatii nu a beneficiat de nici o investitie in infrastructura, ceea ce a dus la degradarea retelelor, a strazilor si a trotuarelor.


?


Cele doua strazi principale din Racadau, Muncii si Valea Cetatii, erau cel mult demne de numele de drum comunal, nici de cum de bulevarde ale municipiului Brasov. „Aceste doua artere de circulatie au fost in programul nostru de reabilitare de mai mult timp. Din pacate, a trebuit sa asteptam ca si detinatorii de utilitati sa execute lucrarile necesare de modernizare a retelelor sau de coborare a acestora in subteran. Arterele au fost reabilitate integral exclusiv din credite BERD, costurile cifrandu-se la suma de 1,3 milioane de euro”, a precizat primarul George Scripcaru. Odata cu reabilitarea tronsonului, realizat de societatea Recon SA, s-au realizat un numar de 120 de locuri de parcare.


Urmatoarea strada care va intra in proces de modernizare este strada Jepilor, detinatorii de retele fiind anuntati despre aceste lucrari. Dupa finalizarea lucrarilor pe aceasta strada, se va realiza modernizarea strazilor si a aleilor din perimetrul cuprins intre b-dul Valea Cetatii si str. Jepilor. Odata cu finalizarea b-dului Valea Cetatii si a intersectiei cu b-dul Muncii si str. Tampei, va fi pusa in functiune si semaforizarea din aceasta zona, ceea ce va rezolva multe din problemele de circulatie cu care se confruntau locuitorii din acest cartier.


M.O.

0 320

Presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, a transmis ieri o scrisoare ministrului Internelor si Reformei Administrative, Cristian David (PNL), solicitand un control al ministererului care sa verifice activitatea Consiliului Local. Asta, dupa ce demersurile pentru vanzarea Spitalului Marzescu au fost amanate de catre executivul judetean, pana la solutionarea litigiului intentat pe aceasta tema de catre Primaria Brasov.


Cancescu il informeaza pe ministrul Cristian David despre faptul ca „in ultima perioada, Consiliul Judetean Brasov a fost tinta unor atacuri permanente din partea municipalitatii, care au culminat cu acuzele grave din sedinta de Consiliu Local din 28 mai, referitoare la intentia noastra de a realiza un spital clinic judetean modern, afirmandu-se ca acest demers reprezinta o afacere privata cu firme private, fara a avea in vedere interesul cetatenilor”.


Demersul lui Cancescu survine deciziei CL Brasov de a revoca actul prin care s-a facut donatia terenului aferent Spitalului Marzescu catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si de a-l prelua in patrimoniu. La o zi distanta, forului deliberativ judetean a hotarat vanzarea obiectivului imobiliar si realizarea caietului de sarcini aferent licitatiei.


Canscescu spune ca „aceste atacuri aduc o grava atingere a imaginii Consiliului Judetean Brasov”, iar demersurile privind realizarea acestui obiectiv s-au realizat in conditii de „deplina transparenta”


„Proiectul a fost si este sustinut de guvernul spaniol, ambasadorul acestei tari participand la inaugurarea lucrarilor pentru realizarea constructiei spitalului. Pentru a elimina orice urma de dubii in ceea ce priveste legalitatea demersului Consiliului Judetean Brasov, va rugam sa dispuneti efectuarea, de catre Corpul de control din subordine a unor verificari punctuale privind transparenta si respectarea procedurilor legale privind realizarea spitalului. Va rugam sa verificati, sub aspectul legalitatii si transparentei, demersurile Consiliului Local Brasov in ceea ce priveste reorganizarea CET Brasov si activitatea desfasurata de SC RIAL SRL Brasov, societate comerciala sub autoritatea Consiliului Local Brasov, avand in vedere ca in aceeasi sedinta de Consiliu Local s-au adus acuzatii referitoare la activitatea acestor societatii comerciale”, se zmentioneaza in scrisoarea presedintelui CJ.


Totodata, Cancescu, intr-o conferinta de presa, a afirmat ca a solicitat sprijinul ministrului Internelor si Reformei Administrative, avand in vedere ca nu crede ca prefectul Aurelian Danu (provenit din randul PD) s-a decolorat politic dupa ce a devenit inalt functionar public. Cancescu? a mentionat si ca hotararea Consiliului Local in cauza este nelegala, deoarece a fost adoptata cu 14 voturi. „Ar fi trebuit sa aiba minim 18 voturi pentru adoptare, fiind vorba despre patrimoniu si legea obliga votul a doua treimi din numarul consilierilor locali in functie”, a mai precizat Cancescu.


?


Cancescu a devenit totusi mai conciliant, solicitand Primariei sa puna la dispozitie un alt teren, care sa aiba minim 5 ha, pentru construirea spitalului preconizat sa fie realizat la Harman si s-a aratat mirat de propunerea privind organizarea unui referendum local privind locatia oportuna pentru unitatea medicala: „Este o bazaconie sa intrebi lumea unde sa realizezi o constructie! Asta se face in functie de oportunitate si analiza specialistilor. Dar poate unii au invatat ceva de la referendumul pentru demiterea presedintelui”.


?


Primaria va face investitii la Spitalul Marzescu


Liderul PD Brasov, primarul George Scripcaru a sustinut, tot ieri, in replica ca „nu este nici o problema daca vor fi controale, fiindca au mai fost si nu s-a intamplat nimic. Totul este in ordine”.


Scripcaru a afirmat ca in ultimele zile a fost contactat de numeroase cadre medicale care au declarat ca sustin demersurile municipalitatii. „Am intrebat si eu medicii pe care ii cunosc si ei mi-au spus cu totul altceva decat s-a afirmat pana acum. Eu vreau un spital la standarde europene, pentru ca municipiul Brasov este principalul beneficiar al activitatii medicale in oras. Anunt public ca nu se va vinde nici un spital care are clauza de retroversiune. Daca am noroc, o sa va prezint stenogramele de acum trei ani, cand consilierii liberali Paul Becheanu si Sorin Gulea i-au desfiintat pe spaniolii de la Ibadessa. Dintr-o data, ei au uitat aceste lucruri”, a spus primarul. El a sutinut ca municipalitatea va putea sustine toate investitiile necesare pentru a moderniza Spitalul Marzescu.


M.O.

0 283

Plenul Consilului Judetean Brasov a hotarat, cu o majoritate de 24 de voturi pro,?10 contra?si o abtinere, scoaterea la licitatie a spitalului Marzescu, iar primarul George Scripcaru a anuntat ca va organiza un referendum la care brasovenii sa decida daca sunt sau nu de acord cu aceasta idee.


Consiliul Judetea Brasov a aprobat, practic, cu exact doua treimi din corum (24 din 35 de alesi judeteni), ca Spitalul „Marzescu” sa fei vandut, iar din banii obtinuti sa se construiasca un nou spital regional privat, a carui proiect este propus de firma spaniola Ibadesa, dar la care sa fie actionari atat forul judetean cat si municipalitatea brasoveana, ambele deliberative hotarand acest lucru in urma cu mai bine de un an.


Subiectul a fost politizat in timpul sedintei, prin luari de cuvant si pozitii ale diferitiilor consilieri judeteni, in baza actelor prezentate de Executivul Judetean, prin presedintele Aristotel Cancescu, care a motivat ca spitalul respectiv se afla in patrimoniul CJ, atestand anumite hotarari de guvern, dar si acuzat Primaria si Consiliul Local de rea vointa in acest caz. Cancescu a afirmat ca „hotararea de ieri a Consiliului Local, prin care s-a hotarat revocarea, printr-o majoritate simpla, a unei decizii de acum 65 de ani, este una ilegala”. In acest sens presedintele CJ Brasov crede ca prefectul Aurelian Danu (provenit din aripa democrata) se va sesiza asupra faptului ca repectiva decizie a CL Brasov va fi atacata in Contencios-Administrativ.


Scripcaru vrea referendum


In replica, primarul democrat al Basovului, George Scripcaru, a sutinut ca, de fapt, terenul pe care se afla amplsat spitalul este al municipiului si ca se poate construi, pe terenul Spitalului Marzescu”, de aproape 3 hectare o unitate medicala la standarde europene.


In contradictie cu liberalul Cancescu, care a afirmat ca nu il intereseaza parearea cetatenilor, ci rezolvarea unei stari de fapt, ?primarul a declarat: ?„Intai vor avea loc dezbateri in legatura cu acest subiect. Am primit tot mai multe sesizari de la cetateni ai Brasovului, dar si de la romani stabiliti peste granita, care sunt revoltati de ceea ce se intampla. Vom organiza un referendum pe aceasta tema”.


Scripcaru il invinovateste pe Aristotel Cancescu, preseditele Consiliului Judetean, ca forteaza vinzarea unui bun public, al municipalitatii, in favoarea construirii unui spital, la Harman, printr-un parteneriat privat, desi Consiliul Judetean nu este proprietar de drept al imobilului in care functioneaza spitalul Mirzescu.


Marius Ola

0 271

?


Referendumul a trecut dar in continuare politica si seceta tin capul de afis in media centrala si locala. Ar fi bine daca in Politica s-ar vobi mai putin si in tara ar ploua mai mult. Am scapa macar de seceta. Din pacate nu este asa si nici nu se intrevad semne ca s-ar schimba ceva in politica.


S-ar pune problema cine sa schimbe? Toate partidele au crosetat pe marginea schimbarii dar au ajuns sa promoveze schimbarea – schimbarii!


Este greu de crezut ca de buna voie aceasta clasa politica va face efortul sa schimbe ceva. Totul li se cuvine, totul li se potriveste perfect acum!


Toate castigurile, favorurile, privilegiile se aduna “sus”, la nivelul clasei politice! Toate costurile restructurarii, integrarii europene, jaful nelimitat si sistematizat din ultimele decenii, se deconteaza jos, acolo unde milioane de romani au ajuns doar sa supravietuiasca. Parasirea propriilor case si a familiilor, plecarile la munca in vestul Europei nu se fac de voie ci de saracie, de lipsa unor locuri de munca sau a vreunei perspective locale, romanesti.


Se fac si se desfac aliante. PD-ul scoate din “program” ura, ordinul catre membri si decizia de a nu colabora cu PSD. Este un semn!


Izgonit de PNL de la Guvernare, PD-ul ar face totul sa se agate din nou de PUTERE! Daca o “pace” cu PSD-ul il va readuce la mierea guvernarii, sigur ca va face pasul. Au experienta in domeniu, au trecut de la socialismul fesenist de stanga la popularismul european de dreapta.


Daca presiunile de la Cotroceni se vor inteti, revansard focalizate pe eliminarea tuturor celor care l-au mazilit (vremelnic) din scaunul de presedinte, vom asista vrem nu vrem, la restauratia fesenista din anii ‘90!


Va dati seama ce se va intampla cu Scripcaru, inegrit ca asfaltul, de injuraturile ?de pana ieri ale varfurilor PSD-iste de pe Baritiu, pe care va trebui sa le “primeasca” : Nita Constantin, Mihai David sau Otilian Neagoe?


La jumatatea acestei saptamani, Nita Constantin ii facea o vizita, “colegiala” (la C.J.) ?liberalului Cancescu! O fi ultima?


?


Horia D.R.


?

Numarul: 7321 | Data: 2024-05-04


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT