Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 650

A treia editie a turului bisericilor fortificate Bike&Like are loc anul acesta la Brasov. In jur de 250 de biciclisti amatori sunt asteptati sa se inscrie pentru a participa la turul bisericilor fortificate din Codlea, Cristian, Vulcan, Ghimbav si Halchiu. Scopul evenimentului este de a face cunoscute aceste obiective mult prea putin vizitate desi au o valoare culturala inestimabila

A treia editie a turului bisericilor fortificate Bike&Like are loc anul acesta la Brasov. In jur de 250 de biciclisti amatori sunt asteptati sa se inscrie pentru a participa la turul bisericilor fortificate din Codlea, Cristian, Vulcan, Ghimbav si Halchiu. Scopul evenimentului este de a face cunoscute aceste obiective mult prea putin vizitate desi au o valoare culturala inestimabila.
Evenimentul care va avea loc in 25 si 26 iunie face parte din actiunile de promovare a Bisericii Evanghelice in cadrul proiectului ”Descopera Sufletul Transilvaniei”.
Din cei 530.000 de vizitatori ai bisericilor fortificate din Transilvania cu renume international numarati in sezonul 2015, nici macar jumatate nu au fost romani, iar cei mai multi au ales sa viziteze doar Biserica Neagra si Catedrala Evanghelica din Sibiu.
In Brasov cele mai vizitate biserici fortificate sunt Prejmerul si Harmanul, celelalte numarand pana in 5000 de vizite anual, numar care nu acopera sub nicio forma costurile de intretinere. In Transilvania sunt bike&likein jur de 160 de biserici medievale si fortificate sasesti.
Participantii vor avea un program special si variat, de la concerte de orga, degustari de produse traditionale, ghidaje in bisericile fortificate, prezentari ale comunitatii sasesti si expozitii, pana la un concurs contra cronometru in care vor trebui sa parcurga in prima zi 22 de km off road, prin padurile si dealurile Codlei, respectiv 21 de km offroad, in a doua zi, spune managerul sportiv Asociatia Nostress Mihai Preda.
Comunitatile locale evanghelice sunt gazde ale evenimentelor culturale.
Cel mai mic participant inscris are noua ani iar cel mai in varsta 67 de ani. Tot mai multe familii cu copii, parinti si bunici se inscriu in Cursa Bike &Like, lucru ce intareste afirmatia specialistilor care spun ca turismul sportiv este viitorul turismului in Romania si Europa.
Prima editie a evenimentului a avut loc in Sibiu, a doua la Medias, iar in 2017, turistii pe bicicleta vor ajunge in Tara Fagarasului. Bike&Like este o actiune ce uneste comunitatea saseasca transfrontalier, fiind implicati si cei emigrati in Germania.
Cei care doresc sa ia parte la eveniment se pot inscrie pe pagina www.nostresstriathlon.ro. Costul de participare pentru o persoana este de 150 de lei.

Vifor Rotar

 

0 999

Actualii inspectori scolari adjuncti de la Brasov nu mai sunt interesati de functii. La concursul pentru ocuparea posturilor doar Victor Vijoli s-a inscris, insa in cele din urma, s-a retras si el. Cei de la Ministerul Educatiei vor trebui sa numeasca adjunctii prin detasare

Actualii inspectori scolari adjuncti de la Brasov nu mai sunt interesati de functii. La concursul pentru ocuparea posturilor doar Victor Vijoli s-a inscris, insa in cele din urma, s-a retras si el. Cei de la Ministerul Educatiei vor trebui sa numeasca adjunctii prin detasare.
La inceputul lunii iunie, Ministerul Educatiei a organizat concursuri pentru ocuparea mai multor posturi de inspectori scolari generali adjuncti. Desi la Brasov sunt disponibile trei posturi, s-a inscris doar Victor Vijoli, actual inspector scolar adjunct, dupa care a renuntat. Motivul pare a fi decizia sa de a se intoarce sa predea matematica la Scoala Generala Nr. 27, unde este titular.
Al doilea inspector scolar adjunct – prof. Maria Szabo – a implinit varsta de pensionare si nu s-a putut prezenta, desi este mentinuta in activitate ca titular.
Pentru ca niciunul dintre posturi nu a fost ocupat, alti profesori care indeplinesc conditiile impuse de minister vor fi nominalizati drept inspectori scolari adjuncti.
Potrivit Arianei Bucur, inspector general scolar ISJ Brasov, cel mai probabil ministrul Educatiei va numi alti colegi care vor fi detasati in aceste functii cu rezervarea catedrei din unitatile scolare din care provin.
Cele trei posturi de inspectori scolari adjuncti de la ISJ Brasov sunt ocupate in acest moment de prof. Szabo Maria, prof. Victor Vijoli si prof. Anca Zamfir.

Vifor Rotar
prof

0 622

La doi ani de la desfiintare, Societatea de Patinaj a fost executata silit de Consiliul Judetean Brasov prin evacuare ieri dimineata de la baza Olimpia. Din 16 iunie nu se mai joaca tenis pe aceasta baza despre care Ion Tiriac spunea ca este cea mai frumoasa din Europa

La doi ani de la desfiintare, Societatea de Patinaj a fost executata silit de Consiliul Judetean Brasov prin evacuare ieri dimineata de la baza Olimpia.
Din 16 iunie nu se mai joaca tenis pe aceasta baza despre care Ion Tiriac spunea ca este cea mai frumoasa din Europa tinand cont de cadrul natural in care este amplasata. Desi aici era organizat in fiecare an un important turneu de tenis si se pregateau sute de copii, de acum nimeni nu va mai putea practica sportul alb in aceasta superba baza.
Si instalatia de racire care asigura aici functionarea patinoarului pe timp de iarna a fost demontata in aceste zile. Consiliul Judetean incearca de ceva vreme sa baza olimpia1inchirieze baza, insa, desi pretul este unul extrem de mic pentru recuperarea investitiilor facute pe vreme presedintelui Aristotel Cancescu, nimeni nu se inghesuie sa preia Olimpia.
La pretul de 1.650 de euro pe luna – cu cat s-a dorit inchirierea bazei – ar fi fost necesari cateva sute de ani doar pentru recuperarea investitiei de 33 de milioane de lei facute de Cancescu.
Consiliul Judetean spera sa gaseasca, totusi, un investitor interesat sa continue activitatea sportiva pe aceasta baza.

Vifor Rotar

0 615

Peste 1500 de militari romani, americani si britanici se antreneaza in aceste zile in poligonul de la Cincu. Exercitiul SARMIS-16 urmareste sa imbunatateasca modul in care soldatii din cele 3 armate colaboreaza, astfel incit sa poata reactiona in orice situatie

Peste 1500 de militari romani, americani si britanici se antreneaza in aceste zile in poligonul de la Cincu. Exercitiul SARMIS-16 urmareste sa imbunatateasca modul in care soldatii din cele 3 armate colaboreaza, astfel incit sa poata reactiona in orice situatie.
Detonarile de obiective inamice sunt doar unul din exercitiile pe care le desfasoara in aceste zile cei peste 1200 de soldati romani, 150 britanici si 200 de americani. Acestia folosesc toate categoriile de armament si masini de lupta din dotarea celor trei armate.
Exercitiul a fost considerat un succes de catre toate cele trei parti aliate participante.
Gen. dr. Nicolae Ciuca, seful Statului Major al Armatei, considera ca fortele romane sunt pregatite oricand sa isi indeplineasca misiunile si detin o stare tehnica la nivelul tuturor echipamentelor care sa le permita sa desfasoare actiuni in teren mediu framantat.
Lt. col. Alexander Deraney, comandantul Batalionului Geniu din americani cincu1cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA este de parere ca buna colaborare dintre aliati le-a permis sa poata opera la acest nivel si sa se cunoasca mai bine unii pe ceilalti, ca aliati si prieteni
Printre militarii americani s-a aflat si unul de origine romana. Catalin Radulescu este de 8 ani in armata Statelor Unite.
Este comandant al unei companii de sprijin si vine pentru a doua oara in aceasta calitate in Romania.
Exercitiul SARMIS-16 a inceput pe 6 iunie si se va incheia sambata. Scopul exercitiului este a intari cooperarea intre tarile membre NATO, atat la nivelul statelor majore, cat si la nivelul militarilor de pe campul de lupta.

Vifor Rotar

0 699

Încep meciurile de baraj, pentru accederea în liga a treia de fotbal. Sâmbătă, de la ora 18,00, în prima manşă a barajului, Olimpic Cetate Râşnov, campioana judeţului Braşov, va disputa, în deplasare, partida Unirea Cristuru Secuiesc, campioana judeţului Harghita. Jocul retur se va disputa pe terenul ,,Cetate”, în 25 iunie. „Din momentul în care s-a făcut tragerea la sorţi, ne-am făcut temele şi am studiat adversarii. O echipă formată din jucători cu experienţă, unii dintre ei sunt care au evoluat chiar şi în naţionala de futsal a României. Din acest punct de vedere e clar că vom avea o dublă grea. Pe de altă parte, terenul se prezintă în condiţii foarte bune, ceea ce nu poate decât să ne mulţumească. Jucăm la victorie, aşa cum suntem obişnuiţi, însă chiar şi o înfrângere la limită ne-ar da şansa să jucăm calificarea la noi acasă”, a spus Ioan Sima, antrenorul echipei râşnovene
De remarcat că în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri egalitatea se menţine (la puncte şi golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câştigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă şi în aceste condiţii egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de cinci minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare.
În cazul în care ar promova, Olimpic Cetate Râşnov ar fi a doua echipă din judeţ, după Înfrâţirea Hărman, care va juca în al treilea eşalon al fotbalului românesc
Dorin Duşa

0 607

Cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, programează în 17 şi 18 iunie pe ,,Drumul Poienii”, ,,Marele Premiu al Oraşului Braşov”. La fel ca în anii trecuţi, etapa braşoveană omagiază memoria marelui Eugeniu Ionescu Cristea, şi el un iubitor al acestui traseu.
Maşinile de concurs vor putea fi admirate în Livada Poştei, acolo unde va fi amplasat parcul de service, începând de joi seara (16 iunie). Piloţii vor efectua primele urcări în dimineaţa de vineri (17 iunie), când sunt programate două manşe de recunoaşteri. În a doua parte a zilei, vor avea loc trei manşe de antrenamente cronometrate care vor stabili ordinea de start din concursul de a doua zi. Sâmbătă dimineaţa (18 iunie), concurenţii îşi vor face ultimele setări în alte două urcări de recunoaşteri, urmând ca manşele de concurs să se desfășoare sâmbătă, de la 14,30, respectiv, 17,00. Lungimea traseului din acest an a crescut de la 5 la 7 km, diferenţa de nivel dintre start şi finish fiind acum de 338m.
Lista de înscrieri cuprinde 87 de piloți. Liderul clasamentului general este Alexandru Mitroi, braşoveanul care concurează la grupa N
Pentru desfășurarea în bune condiții a competiției, Drumul National 1E, ce leagă Brașovul de Poiana Brașov va fi restricționat circulației publice, după cum urmează:
– Vineri, 17.06, în intervalul 8,30 – 12,30 și 14,00 – 20,00
– Sâmbătă, 18.06, în intervalul 8,30 – 12,30 și 14,00 – 19,30
Dorin Dușa

0 584

Marti seara a fost ultimul ecou al celebrarii unui sfert de secol de activitate a clasei de instrumente populare de la Liceul de Muzica „Tudor Ciortea” iar melomanii au putut admira duelul orchestrelor formate din muzicieni cu experienta si din elevii liceului

In urma cu 25 de ani, profesorul si dirijorul Victor Ionescu infiinta clasa de instrumente populare de la Liceul de Muzica „Tudor Ciortea”. Peste 60 de elevi au frecventat clasa de folclor pana in prezent iar multi dintre ei au devenit profesionisti si profesori de muzica. Marti seara a fost ultimul ecou al celebrarii unui sfert de secol de activitate a clasei de instrumente populare iar melomanii au putut admira duelul orchestrelor formate din muzicieni cu experienta si din elevii liceului.
Orchestra de Folclor „Rapsodia” a Liceului de Muzica Tudor Ciortea s-a duelat aseara pe scena de la Patria cu Orchestra Plaiuri Transilvane, formata din profesori de muzica si oameni cu mare experienta muzicala. Repertoriul a cuprins piese reprezentative din principalele zone folclorice ale tarii.
Cele doua orchestre au fost dirijate de profesorul Liviu Ioan Iosif, cel care a ales sa duca mai departe clasa de folclor.tudor ciortea
La final, cele doua orchestre au realizat o suita comuna. In urma evenimentului, la Liceul de Muzica de la Brasov va fii infiintata catedra de folclor, unde se vor reuni profesorii de nai, tambal, acordeon si canto popular.
Dirijorul profesor Victor Ionescu este cel care a initiat clasa de instrumente populare in 1991.
Acesta spune ca este foarte multumit de ce a reusit sa faca in toti acesti ani.
Peste 60 de elevi au frecventat din 1991 si pana in prezent cursurile clasei de instrumente populare indrumate de patru profesori de nai, tambal si acordeon. Actualii elevi ai liceului sunt si ei plini de entuziasm si pasionati de folclor.
Cu exceptia Bucurestiului, Liceul de Muzica de la Brasov este singurul din tara care are o clasa de instrumente folclorice cu o activitate atat de indelungata.

Vifor Rotar

 

0 787

Consiliul Judetean a imprumutat 60 de milioane de euro cu care nu a facut mai nimic! Mariana Ciju, vicepresedintele cu atributii de presedinte al forului judetean, acuza gradul imens de indatorare in care a ajuns institutia in perioada condusa de Aristotel Cancescu, cand au fost achizionate doar cateva autospeciale ale Salvarii si s-au facut reparatii de drumuri

Consiliul Judetean a imprumutat 60 de milioane de euro cu care nu a facut mai nimic! Mariana Ciju, vicepresedintele cu atributii de presedinte al forului judetean, acuza gradul imens de indatorare in care a ajuns institutia in perioada condusa de Aristotel Cancescu, cand au fost achizionate doar cateva autospeciale ale Salvarii si s-au facut reparatii de drumuri.
Liberala Ciju spune ca, desi aeroportul nu are gard, in acte apare ca acesta a fost construit de cel putin trei ori, de catre trei firme diferite. Tot ca urmare a politicii fostei conduceri, de joi, 16 iunie, nimeni nu va mai putea juca tenis pe baza de la Olimpia.
Ciju spune ca se considera o persoana informata in perioada in care era sefa comisiei de sanatate din Consiliul Judetean. Ce a aflat insa de cand conduce institutia a facut-o sa isi dea seama ca stia doar 5% din ce se intampla cu adevarat. Dezastrul l-a descoperit treptat, de cand a preluat sefia Consiliului Judetean.
Ciju spune ca este foarte greu ca, pana in anul 2032, Consiliul Judetean sa mai poata accesa imprumuturi. Varful platilor va fi in anul 2018, cand aproape un sfert din banii institutiei vor trebui sa fie directionati spre plata datoriilor. olimpia
Din pacate, cu acesti bani care au completat veniturile proprii ale Consiliului Judetean si banii veniti de la guvernele ce s-au perindat pana acum, nu s-a facut mai nimic. Cu imensele sume s-au cumparat 10 ambulante, s-au reabilitat drumuri si baze sportive si 25 de milioane de euro au mers spre aeroportul de la Ghimbav. Sume importante au fost directionate spre bazele Olimpia si Agrement, care nu sunt utilizabile in acest moment. Daca Agrementul era inchis de ceva vreme, anuntul despre Olimpia a surprins pe toata lumea.
Ciju a mai dezvaluit ca la aeroport s-a realizat un gard de cel putin trei ori, o data de catre firma fostului deputat PC Ion Dinita, o data de societatea Kasim Emaca si a treia oara de o alta firma, insa la fata locului nu exista nici acum vreun gard.
Cum banii s-au dus, mare lucru nu s-a facut, dar Consiliul Judetean este indatorat pana peste cap. Doar asocierea cu Primaria Brasov a facut sa existe bani pentru finalizarea aeroportului.

Vifor Rotar

 

0 579

Celulita, pielea flasca, surplusul de piele, vergeturile si cicatricile se pot trata cu rezultate deosebite fara bisturiu! Presedintele Asociatiei Romane Anti-Aging, medicul dermatolog Bogdan Niculae a sosit miercuri la Brasov pentru a prezente cele mai noi tehnici non invazive de tratament estetic si corporal

Celulita, pielea flasca, surplusul de piele, vergeturile si cicatricile se pot trata cu rezultate deosebite fara bisturiu! Presedintele Asociatiei Romane Anti-Aging, medicul dermatolog Bogdan Niculae a sosit miercuri la Brasov pentru a prezente cele mai noi tehnici non invazive de tratament estetic si corporal. Tratamentele Anti-Aging vor fi in curand disponibile si la Brasov.
Indiferent de varsta si chiar de sex, dorinta de a arata cat mai bine si de a estompa semnele trecerii anilor si de a avea o infatisare cat mai placuta preocupa din ce in ce mai multe persoane.
Daca unele operatiile clasice au reusit sa faca posibila aceasta „oprire” a timpului, in prezent lucrurile au evoluat. Acum sunt disponibile aparate moderne, adevarate sisteme de tratament estetic.
Astfel de aparate au fost prezentate si medicilor brasoveni de presedintele Asociatiei Romane Anti-Aging, medicul Bogdan Niculae
Cu astfel de aparate se poate obtine rejuvenarea si ridicarea fetei, precum si topirea grasimii. Aparatele au rezultate dovedite stiintific si sunt aprobate de FDA. Unul dintre aparate, cel care imbina radiofrecventa si ultrasunetele, actioneaza atat asupra tesutului adipos in profunzime, cat si asupra pielii, crescandu-i fermitatea. Potrivit dermatologuluianti-aging1 Bogdan Niculae, trei sedinte aduc pacientului cu 32% mai mult colagen, ceea ce inseamna ca efectiv il intineresc cu 2 -3 ani.
Medicii spun ca procedura este una non invaziva.
Pacientul nu simte decat o caldura si un masaj pe zona respectiva.
In curand, aceste tehnici moderne de tratament estetic si corporal vor fi prezente si pe piata brasoveana.
Medicii spun ca rezultatele se vad chiar dupa prima sedinta, chiar daca se recomanda parcurgerea a minim 3 sedinte la intervale de doua saptamani.
Costul unei interventii este de aproximativ 200 de euro.

Vifor Rotar

 

0 532

Meteorologii anunta joi temperaturi de 31 de grade Celsius la umbra si 40 de grade la soare, termometrul aratand valori cu zece grade mai mari ca la inceputul saptamanii, diferenta reala resimtita fiind de 20 de grade.
„Incepand de joi vom avea temperaturi ridicate, de peste 30 grade Celsius, in majoritatea regiunilor din tara. In Bucuresti, joi vor fi 31 de grade la umbra, 40 de grade la soare. In ceea ce priveste evolutia nivelului de temperatura de luni fata de vineri, la termometru avem 10 grade Celsius dar temperatura reala resimtita este de 20 de grade”, a declara meteorologul Gabriela Bancila.
ANM anunta ca sfarsitul de saptamana vine cu valori chiar si de 50 de grade la soare.
„De vineri se instaleaza canicula in toata tara si vorbim aici de maxime de 37 de grade Celsius la umbra, in special in Sudul tarii. Temperatura resimtita in Sudul tarii, la nivelul solului, in Bucuresti, va fi de 42 de grade la umbra si de 45, chiar 50 de grade Celsius la soare, in mijlocul zilei, cand se incinge si asfaltul. Valul acesta de caldura vine dinspre nordul Africii”, a mai precizat meteorologul.
La Brasov sunt prognozate temparaturi de 34-38 grade Celsius.

0 616

Peste 700 de participanti au alergat duminica la Crosul Heroes Brasov. Daca in urma cu 3 ani la prima editie a cross-ului s-au prezentat 300 de alergatori, anul acesta, competitia caritabila a adunat nu mai putin de 750 de persoane, in ciuda vremii nefavorabile

Peste 700 de participanti au alergat duminica la Crosul Heroes Brasov. Daca in urma cu 3 ani la prima editie a cross-ului s-au prezentat 300 de alergatori, anul acesta, competitia caritabila a adunat nu mai putin de 750 de persoane, in ciuda vremii nefavorabile.
Brasoveni de toate varstele, unii chiar prezenti cu 3 generatii din familie, au alergat umar la umar pentru a strange fondurile necesare celor 12 cazuri.
Nu doar numarul participantiilor a fost in crestere fata de alti ani, ci si fondurile stranse. La cursa de anul acesta, s-au strans peste 90.000 de lei, bani ce vor fi folositi in scop caritabil.
Din totalul de 12 cauze, 2 au reusit sa stranga toti banii de care aveau nevoie. Alte doua cauze au reusit sa adune peste 80% din suma propusa, iar restul au depasit pragul de 50%. bv heroes
Cele doua proiecte pentru care s-au strans toti banii sunt „Raza de speranta” si „Rafael”. Ambele proiecte sunt adresate copiilor cu dizabilitati. Donatiile continua pana pe data de 1 iulie pentru a le oferi ocazia celor care doresc sa ajute organizatiile sa-si stranga intreaga suma sa faca donatii atat online, pe platforma site-ului evenimentului cat si in locatiile partenere.
Pentru editia urmatoare, organizatorii se asteapta ca si mai multi brasoveni sa participe la proiectul Brasov Heroes.

Vifor Rotar

0 582

Aproape 378.000 de lei a alocat municipalitatea in cea de-a doua etapa a finantarii proiectelor culturale. Comisia de evaluare a proiectelor culturale depuse pentru finantare nerambursabila in sesiunea a II-a a aprobat clasamentul final al proiectelor care beneficiaza de finantare nerambursabila

Aproape 378.000 de lei a alocat municipalitatea in cea de-a doua etapa a finantarii proiectelor culturale. Comisia de evaluare a proiectelor culturale depuse pentru finantare nerambursabila in sesiunea a II-a a aprobat clasamentul final al proiectelor care beneficiaza de finantare nerambursabila. In luna martie, municipalitatea acorda un milion de lei pentru ghidul de finantare a proiectelor culturale.
Atunci au fost depuse 44 de proiecte din care au fost eligibile doar 9, astfel ca au ramas necheltuiti 385.000 de lei.
Din suma ramasa dupa prima etapa de finantare, in cea de a doua etapa, pentru finantarea proiectelor castigatoare au fost alocati aproape 378.000 de lei.
Viceprimarul Ciprian Bucur spera ca alegerea sa fi fost cea mai buna si ca locuitorii municipiului Brasov se vor bucura de un act artistic deosebit pe tot parcursul anului.
Cele 9 proiecte castigatoare in etapa a doua sunt: „Istoria la persoana intai”, „Bean Bag Festival-Poiana Brasov”, „Festival Anim’est Brasov”, „Marile Serate Muzicale”, „Cultura si Natura in Brasov”, „Caravana Metropolis”, „Junior Music Fest”, „Zoom Brasov” si „Zilele Culturale Maghiare din Brasov”

Vifor Rotar

 

3 940

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a fostului ministru Constantin Niță, acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2013, Constantin Niță, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.
”Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Activitățile de exercitare a influenței pe lângă funcționarul public și de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuțiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niță Constantin în cursul anului 2012. De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5% din valoarea contractului a avut loc după inițierea procedurii privind proiectul respectiv, precum și după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea contractului, acțiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013”, precizează DNA într-un comunicat transmis presei.C-tin nita in fata DNA BUC. APR. 2016
Procurorii arată că, potrivit înțelegerii, suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) trebuia să îi fie remisă lui Niță în două forme — parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului.
În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București.
De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014”, se mai arată în comunicatul DNA.
Procurorii susțin că suma solicitată nu a fost achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, iar sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea fostului ministru.
În cauză, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niță până la concurența sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținute în sarcina sa.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză, sa arata intr-o stire AGERPRES.

0 579

Între 16 – 18 iunie 2016 RAT Braşov va opera unele schimbări de orare şi trasee, determinate de desfăşurarea în zona Livada Poştei şi pe şoseaua spre Poiana Braşov a etapei a treia din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, ,,Marele Premiu al Brașovului”. De joi, 16 iunie 2016, din jurul orelor 12.00 şi până sâmbătă, 18 iunie a.c., la orele 22.30, autobuzele de pe linia 50, în capătul de linie Livada Poştei, nu vor mai opri la primul peron, cel din faţa Casei „Baiulescu”, ci la cel imediat următor.
Atât vineri, 17 iunie a.c., cât şi sâmbătă, 18 iunie, va fi oprită circulaţia autobuzelor de pe linia 20 (Livada Poştei – Poiana Braşov), după următorul program:
– între orele 8.30 şi 12.30. Ultimele plecări în curse se vor efectua la orele 8.00, din ambele capete de linie, iar primele, după reluarea circulaţiei rutiere, la 12.30, din ambele capete de linie.
– Între orele 14.00 şi 19.30. Ultimele plecări în curse se vor efectua la orele 13.30, din ambele capete de linie, iar primele, după reluarea circulaţiei rutiere, la orele 19.30 din Poiana Braşov, respectiv 20.00 din Livada Poştei.
R.A.T. Braşov va depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, să asigure circulaţia mijloacelor de transport în comun pe linia 20. De asemenea, R.A.T. Braşov îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de R.A.T. Braşov.

Dorin Dușa

0 607

Oficialii ASC Corona Brașov au prezentat noul staff tehnic, cu care echipa de handbal feminin a clubului va aborda sezonul viitor al Ligii Naționale. Este vorba despre Mariana Tîrcă, antrenor principal şi Dumitru Berbece, antrenor secund. Directorul executiv al clubului, Liviu Dragomir a declarat : ,,A fost un pas firesc, Mariana Tîrcă este o antrenoare pe care noi o aveam în curtea clubului şi care, iată, vine la echipa mare după un titlu naţional cu echipa de junioare II şi după alte rezultate foarte bune ale echipelor pe care ea le coordonează, iar aici trebuie să amintim şi bronzul junioarelor IV. Avem convingerea că împreună cu Dumitru Berbece va face o echipă bună pe banca tehnică a senioarelor şi că vor reuşi să preia şi să integreze cât mai bine talentele pe care le avem la echipele de junioare”

Preşedintele secţiei de handbal, Ioan Preda a spus : ,,Pentru Mariana Târcă este practic o revenire pe banca tehnică a echipei de senioare, unde a mai activat până acum, iar pentru Dumitru Brbece este o continuare, aşa că din punctul nostru de vedere, există un echilibru în această nouă echipă de conducere. Mariana Târcă revine la echipa de senioare după o perioadă de succes la cârma Centrului de copii şi juniori şi din postura de campioană naţională cu echipa de junioare II a clubului. De altfel, această numire vine abia acum, tocmai pentru că, am aşteptat şi finalizarea sezonului la nivelul echipelor de junioare. Din punctul nostru de vedere, echipa de senioare a Coronei nu este separată de cele de junioare şi a trebuit să ţinem cont şi de competiţiile în care au fost angrenate cele mici”.

Un ,,duo”, pentru performanțele echipei

Antrenoarea Mariana Târcă revine la conducerea echipei de senioare a Coronei, după o pauză de trei ani şi spune că acest pas este o continuare a activităţii depuse până acum la echipele de junioare ale clubului. ,,Este o revenire la echipa de senioare, însă eu o văd şi ca pe o continuarea a muncii mele de până în prezent. Mă bucur că oamenii alături de care am lucrat şi până acum mi-au acordat această încredere. În situaţia în care la Centrul de copii şi juniori am reuşit să facem toată piramida, de la Junioare V la Junioare I, sper şi îmi doresc acum ca strategia noastră de a forma un club profesionist care să îşi crească propriile jucătoare pentru echipa de senioare, să dea roade. Asta nu înseamnă însă că nu ne dorim să obţinem cel puţin ceea ce s-a obţinut sezonul trecut, pentru că noi muncim pentru a face performanţă”, a declarat Mariana Târcă

Dumitru Berbece, cel care va face echipă cu Mariana Tîrcă pe banca tehnică, are convingerea că vor lucra foarte bine împreună pentru binele acestei echipe şi implicit şi a clubului. ,,O felicit pe Mariana Târcă pentru revenirea pe banca echipei de senioare şi îi garantez toată încrederea mea. Vom lucra corect împreună pentru binele echipei, pentru acest oraş pentru jucătoarele pe care le avem şi pentru cele care vin din urmă din centrul nostru ce junioare. Am încredere în mine, am încredere în Mariana, am încredere în echipă şi sperăm să fim cu toţii sănătoşi ca să putem munci la potenţial maxim să ne atingem obiectivele”.

Dorin Dușa

Numarul: 7914 | Data: 2025-12-18


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT