Promisiune edilitară – Sală de gimnastică la Şcoala nr. 2

Promisiune edilitară – Sală de gimnastică la Şcoala nr. 2

0 339

Viceprimarul Costel Mihai a reuşit să îi convingă pe consilierii locali că acest sport merită mai mult efort din partea lor iar într-o şedinţă de plen viitoare va fi aprobată efectuarea unui studiu de fezabilitate şi apoi construirea unei săli noi de gimnastică

Cu o mare tradiţie în gimnastica sportivă, Braşovul nu are în acest moment o sală în care sportivii să se poată pregăti aşa cum se cuvine. Fost practicant al acestui sport, viceprimarul Costel Mihai a făcut multe eforturi pentru găsirea unei soluţii care să vină în sprijinul gimnaştilor braşoveni.
În cele din urmă, edilul a reuşit să îi convingă pe consilierii locali că acest sport merită mai mult efort din partea lor iar într-o şedinţă de plen viitoare va fi aprobată efectuarea unui studiu de fezabilitate şi apoi construirea unei săli noi de gimnastică la Şcoala 2. Ca un prim pas, „vicele” a reuşit să atragă o sponsorizare în valoare de 20.000 de lei care constă în saltele şi alte câteva aparaturi necesare practicării acestui dificil sport în actuala sală de sport a şcolii.sala gimnastica1
Viceprimarul spune că studiul de fezabilitate s-ar putea efectua în următoarele săptămâni, mai ales că vor fi alocaţi 100.000 de lei în acest sens. Acest studiu va spune care este suma necesară construirii sălii iar apoi se va putea trece la organizarea licitaţiei şi la construirea edificiului. De noua sală de sport se vor bucura toţi copiii din oraş care practică gimnastica.
Noua sală va avea şi partea de acrobatică, precum şi cea de sol, astfel că spaţiul va fi mult mai mare decât cel actual.
Viitoarea sală va putea găzdui şi competiţii sportive, deoarece va fi la standarde internaţionale şi va avea şi o tribună.
În actuala sală se pregătesc copiii de la CSŞ Braşovia, însă multe din aparatele existente aici sunt vechi chiar şi de peste 40 de ani, astfel că este extrem de dificil pentru micii sportivi să se pregătească aşa cum cere gimnastica în anul 2017.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.