Proba orală la BAC-ul de toamnă continuă luni

Proba orală la BAC-ul de toamnă continuă luni

0 358

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, pentru această probă s-au înscris 269 de candidaţi. O parte dintre aceştia vor susţine proba de evaluare a competenţelor la limba română luni, 28 august

Examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, a continuat vineri, cu probele orale. Este pentru primul an când examenul începe cu probe scrise şi apoi sunt programate cele de evaluare a competenţelor, mult mai uşoare decât cele scrise.

Prima probă a fost cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Chiar şi aşa, au fost şi candidaţi care au avut emoţii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, pentru această probă s-au înscris 269 de candidaţi. O parte dintre aceştia vor susţine proba de evaluare a competenţelor la limba română luni, 28 august.
Tot atunci este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

În 29 şi 30 august vor fi evaluate competenţele digitale, iar în 30 şi 31 august, proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Rezultatele vor fi afişate în 1 septembrie şi tot în aceeaşi zi, cei nemulţumiţi pot depune contestaţii. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate în 6 septembrie.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.