„O viaţă fără bariere” a ajuns la ediţia a VIII-a

„O viaţă fără bariere” a ajuns la ediţia a VIII-a

0 185

Aproape 150 de copii şi tineri cu dizabilităţi au făcut echipă cu copii din învăţământul de masă pentru diverse competiţii, iar la final au primit şi premii

Pentru câteva ore s-au distrat împreună, au râs şi s-au jucat, fără a ţine seama că sunt diferiţi.
Aproape 150 de copii şi tineri cu dizabilităţi au făcut echipă cu copii din învăţământul de masă pentru diverse competiţii, iar la final au primit şi premii.

A fost cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului „o viaţă fără bariere”, pregătit de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Braşov.
Cross cu obstacole, jocuri de perspicacitate, dans, karaoke, ba chiar şi face-painting. Pe toate le-au bifat copiii şi tinerii cu dizabilităţi şi le-au plăcut foarte mult.

Nu a lipsit nici hand-made-ul, iar copiii s-au jucat chiar şi cu piniata.
Dincolo de distracţie, însă, evenimentul i-a ajutat să îşi facă noi prieteni, să îşi dezvolte creativitatea, să ştie că pot face şi ei multe lucruri, în ciuda diferenţelor pe care le poartă cu ei. Implicaţi au fost copii şi diferite tipuri de dizabilităţi şi, în final, obiectivul proiectului a fost acela de prevenire a excluziunii şi marginalizării sociale a persoanelor cu dizabilităţi.
Specialiştii de la DAS spun că astfel de evenimente, prin care copiii şi tinerii cu dizabilităţi sunt incluşi în diverse activităţi fac parte dintr-un plan de integrare a acestora.
La nivelul municipiului Braşov, în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială, sunt 430 de copii şi tineri cu diferite dizabilităţi.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.