Derby-ul promovării în Liga I de futsal s-a lăsat cu incidente

Derby-ul promovării în Liga I de futsal s-a lăsat cu incidente

0 316

În sala sporturilor din Braşov s-a disputat duminică seara meciul de futsal Celta Braşov-Colţea 1920 vs Imperial Wet Miercurea Ciuc, decisiv pentru promovarea directă în Liga I a acestui sport. În debutul partidei, cele două echipe au participat la o scurtă ceremonie, de marcare a desfăşurării unui program menit să lupte împotriva rasismului în Balcani. Ambele formaţii, care au dominat clar sezonul în liga secundă, s-au angrenat la un meci aprig, cu intrări, uneori, tranşante, cu faze spectaculoase şi cu o evoluţie palpitantă a scorului. Echipa din Miercurea Ciuc, care a câştigat toate cele trei partide directe anterioare a condus cu 2-0, ambele goluri fiind înscrise pe contraatac. Apoi, în a doua parte a primei reprize, Colţea Braşov a dominat cu autoritate, s-a instalat confortabil în jumătatea de teren adversă şi a reuşit o nesperată egalare : 2-2, autorii golurilor fiind Sabin Dârstaru şi Răzvan Iacob. După pauză, scorul s-a menţinut egal mult timp, iar Colţea Braşov a beneficiat şi de o eliminare a unui jucător advers (pentru două ,,galbene”), moment care a încins spiritele în tabăra oaspeţilor.
Pe teren, Colţea, cu un om în plus, nu numai că nu a marcat dar a încasat un gol, tot pe contraatac (2-3). Gluma s-a îngroşat imediat, când Imperial Wet Miercurea Ciuc a mai înscris o dată, iar scorul de pe tabelă devenise 2-4! Ultimul gol al meciului avea să fie înscris de Colţea Braşov, prin Cristian Puşcaşi, cu patru minute înainte de sfârşitul partidei : 3-4. Avea să fie scorul final al meciului, pentru că echipa Braşovului nu a găsit inspiraţia şi resursele să egaleze din nou.
În acest fel, Imperial Wet Miercurea Ciuc a promovat direct în Liga I de futsal, în timp ce Colţea Braşov va susţine un baraj de promovare, adversara fiind Muncitorul Reşiţa.
Şi dacă partida a început cu o frumoasă ceremonie, finalul a rezervat în spectacol urât. După fluierul final, o persoană din delegaţia oaspeţilor a lovit un jucător braşovean, ceea ce a generat o altercaţie generală, cu greu potolită…Efortul celor două echipe a fost umbrit, iar cei din federaţie, care au fost la meci vor încerca să-i identifice, cu ajutorul imaginilor, pe cei care au declanşat incidentele

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.