Un proiect pentru sufletul brașovenilor, Festival religios „Gloria Domini” – Braşovul Pascal

Un proiect pentru sufletul brașovenilor,
Festival religios „Gloria Domini” – Braşovul Pascal

Agenţia Metropolitană şi Centrul Român de Muzică, sub patronajul Primăriei organizează în perioada 2-14 aprilie 2017 prima ediţie a Festivalului „Gloria Domini” – Braşovul Pascal. Festivalul îşi propune să promoveze valorile culturale şi de patrimoniu ale Braşovului, monumentele şi obiectivele culturale specifice Ţării Bârsei într-o manieră activă

Agenţia Metropolitană şi Centrul Român de Muzică, sub patronajul Primăriei organizează în perioada 2-14 aprilie 2017 prima ediţie a Festivalului „Gloria Domini” – Braşovul Pascal.
Festivalul îşi propune să promoveze valorile culturale şi de patrimoniu ale Braşovului, monumentele şi obiectivele culturale specifice Ţării Bârsei într-o manieră activă, fiind un extraordinar prilej de promovare a tradiţiilor culturale specifice fiecărei comunităţi confesionale sau etnice.
Fie că este vorba de populaţia ortodoxă, catolică, romano-catolică, reformată sau luterană, de evrei sau de greci, toţi au format la Braşov o comunitate tolerantă şi de bună comuniune.
Festivalul doreşte să reunească toate aceste confesiuni cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, spune Dragoş David, directorul executiv al festivalului.
Agenda festivalului cuprinde toate elementele domeniilor culturale: teatru, concerte simfonice, concerte de cor dar şi activităţi culturale desfăşurate în comunităţi vulnerabile în grădiniţe, şcoli sau cămine de bătrâni.cruce arsenie boca1

Invitati de marcă onorează festivalul
Timp de două săptămâni în diferite locaţii din oraş sau din localităţile din zona metropolitană vor avea loc evenimente la care vor participa nume sonore cu mare reputaţie internaţională. Potrivit lui Aurelian Danu, managerul de proiect, este vorba despre corul Madrigal care va concerta la Biserica Catolică de pe Mureşenilor, celebra trupă de teatru de la Timişoara care va face ecranizarea drumului crucii în vinerea mare este, Ivan Roncea – unul dintre primii trei harpişti din lume, Daniel Goiţi într-un concert de pian sau grupul Anatoly.
Programul include şi expoziţii de artă iconografică, lansări de carte, proiecţii cinematografice şi ateliere de creaţie, târguri şi expoziții cu specific pascal.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.