Maraton de transplant renal la Braşov

Maraton de transplant renal la Braşov

Cum sistemul de asigurări de sănătate nu decontează intervenţiile în spitalele private, doi dintre pacienţi şi-au suportat singuri operaţiile. A treia pacientă a putut beneficia de gratuitate doar pentru ca e studentă în Lausanne

În doar două zile, trei pacienţi au primit câte un rinichi sănătos de la rudele compatibile care au vrut să le ofere o viaţă normală. Cum sistemul de asigurări de sănătate nu decontează intervenţiile în spitalele private, doi dintre pacienţi şi-au suportat singuri operaţiile. A treia pacientă a putut beneficia de gratuitate doar pentru ca e studentă în Lausanne iar statul elveţian a suportat costurile operaţiilor de transfer de rinichi.
Studenta de 19 ani este din Bucureşti şi a primit un rinichi de la mama ei. Un clujean de 41 de ani a primit un rinichi de la soţia lui iar o bucureşteancă de 49 de ani a beneficiat de un organ sănătos de la soţul ei. Zeci de medici, anestezişti, asistente şi infirmiere au lucrat în două săli de operaţie pentru a realiza cele 3 transplanturi. Prelevarile de organe au fost făcute pe cale robotică şi au fost asistate de medici de la Spitalul Universitar Geneva.
Echipa asistată de către dr. Christophe Iselin, şeful secţiei de urologie a Spitalului Universitar Geneva, a folosit sistemul robotic Da Vinci, care le oferă pacienţilor posibilitatea de a se recupera foarte repede, după doar trei zile nu după zece, ca în cazul intervenţiilor clasice.
La Centrul de transplant renal de la spitalul privat din Braşov s-au făcut până acum 5 astfel de intervenţii. Echipa centrului este condusă de medicul chirurg Bogdan Moldovan, specializat în transplantul de organe la Spitalul Universitar din Geneva. Toate operaţiile au fost asistate de medici elveţieni, care spun că în curând personalul din spitalul braşovean nu va mai avea nevoie de asistenţa lor. Deja, anestezistii au intervenit independent la aceste 3 transplanturi.
Două transplanturi au fost suportate de pacienţi, deoarece Agenţia Naţionala de Transplant nu a fost de acord cu decontarea intervenţiilor chirurgicale. De fapt, Agenţia nu a susţinut nici cele 3 transplanturi, care au fost realizate doar datorită unui ordin de ministru al Sorinei Pintea. E greu de înţeles de ce statul roman acceptă decontare unor astfel de intervenţii în străinatate, care sunt mai scumpe, şi nu deconteaza acelaşi tip de intervenţie la un spital privat din Romania.
„Aceasta suma pe care statul o plateste doar centrelor de stat , dar care acum nu lucreaza, ne poate fi data noua. Deci, banii ar trebui să urmăreasca pacientul şi nu forma de proprietate a spitalului , în aşa fel încât pacienţii sa poată fi operaţi gratuit”, consideră dr. Bogdan Moldovan, şef secţia de chirurgie generală la Spitalul Sf. Constantin.
Centrul de transplant din cadrul spitalului privat din Brasov a primit de la Agentia Nationala de Transplant, in anul 2016, acreditarea pentru efectuarea de transplant renal şi prelevare de organe. Asta însa dupa 4 ani de demersuri.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.