Cei mai mulţi bani ai judeţului vor merge în acest an spre...

Cei mai mulţi bani ai judeţului vor merge în acest an spre investiţii

2 352

Între acestea se numără Aeroportul Internaţional de la Ghimbav şi Spitalul Regional, investiţii care se întind pe mai mulţi ani. Dezbaterea bugetului, înainte de votul in plen, a durat foarte puţin, în trendul de dezinteres manifestat în ultimii ani

Între acestea se numără Aeroportul Internaţional de la Ghimbav şi Spitalul Regional, investiţii care se întind pe mai mulţi ani. Dezbaterea bugetului, înainte de votul in plen, a durat foarte puţin, în trendul de dezinteres manifestat de societate în ultimii ani faţă de proiectele judeţului.
Bugetul instituţiei a fost serios afectat de reducerea cotei impozitului pe venit, însă rambursarea împrumuturilor în ultimii doi ani a făcut posibilă accesarea unui nou împrumut.
Pentru aeroport, cea mai importantă investiţie a judeţului, instituţia va aloca 88 de milioane de lei. Sume consistente vor merge către serviciile sociale, unde Consiliul Judeţean trebuie să asigure indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi şi funcţionarea Centrelor de copii şi vârstnici din judeţ. Foarte puţine persoane s-au arătat interesate de dezbaterea proiectului de buget al judeţului, astfel că şedinţa organizată în acest scop a durat foarte puţin.
La numai câteva ore de la dezbatere a fost programată şi adoptarea bugetului care a trecut cu toate voturile.
Bugetul judeţului Braşov a fost diminuat anul acesta cu 90 de milioane de lei faţă de 2017. În ciuda restricţiilor bugetarea, executivul consiliului judeţean dă asigurări că vor continua demersurile pentru finalizarea principalei investiţii, Aeroportul Braşov Ghimbav.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Prin astfel de articole care ascund adevarul sau il fardati, ca sa nu se priceapa mai nimic cititorul, nu aduceti niciun serviciu nimanui. Ba mai mult sunteti si voi in frontul manipulatorilor din presa platiti, mai mult sau mai putin vizibil, de cei care conduc administratia publica locala si judeteana. Este greu sa vezi cine tot apare pe post sau in paginele ziarului, sau este laudat ca se vezi cine finanteaza. Are dreptate dna Tanasescu banii nu sunt directionati catre investitii absolut necesare ci doar pentru a satisface orgoliu unui vremelnic presedinte, pe numele lui Vestea, care are si el aceeasi strategie, ca predecesorul Cancescu, pentru a obtine si alte mandate in fruntea CJ Brasov. Daca ar fi dorit sa faca aeroport demult scotea la licitatie realizarea proiectului, si acum se vorbea astfel de stadiul acestei investitii. Oare nimeni nu isi pune intrebarea de ce s-a retras primarul G. Scripcaru din proiect? Este de la distanta vizibil gestul sau de desolidarizare de Vestea si apucaturile sale sufocate de un imens orgoliu.

  2. Vorbiti de „trendul de dezinteres manifestat în ultimii ani” de parcă ar avea altceva de facut brasovenii cu acestii cancesti si scripcari animati doar de interesul lor, manipulati de cei care le tolereaza abuzurile si jaful. Vorbiti de o dezbatere in ce priveste o investitie sau un buget? Nimic mai mincinos. Totul este o lucratura murdara prin care se doreste bifarea unor prevederi legale. Nu vedeti, suntem in fata unui boicot cetatenesc fata de mafua administrativa formata din putere si opozitie. Intrebati orice brasoveni daca stie cine este in opozitie la Brasov? De cele mai multe ori raspunsul va fi o ridicare de umeri. Aici este cauza – asocierea gruparilor ce si spun partide in intrecerea fraudarii bugetelor publice, in cardasie cu cei care ar trebui sa apere, institutional, interesele cetatenilor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.