Hochei : Árpád Mihály se retrage!
Jucătorul și mult timp căpitanul echipei Corona Brașov, Árpád Mihály, și-a anunțat retragerea din hochei! În vârstă de 38 de ani, Árpád Mihály i-a informat pe fani, pe rețelele de socializare, în legătură cu decizia luată. Mihály a fost cooptat în echipa brașoveană în sezonul 2014-2015, fiind apreciat mereu pentru… citeste mai mult
Prilej de alergare și de admirat minunățiile naturii : Concursul de alergare Salomon EcoRun Moieciu – 04 Mai 2019
Asociația Club Sportiv EcoRun, în colaborare cu Primăriile Moieciu și Fundata, organizează în localitatea Moieciu de Sus, concursul de Alergare Montană „Salomon EcoRun Moieciu”. Ediția din acest an este o ediție aniversară prin care vom sărbători 10 ani de alergare montană pe potecile tradiționale din zonă. Două mii de alergători… citeste mai mult
Vreme mai caldă cu ploi, temperaturile vor crește până la 23 de grade Celsius, în următoarele trei zile!
Gradele vor urca treptat în termometre în următoarele trei zile, dar nu scăpăm nici de ploi. În primele zile ale săptămânii vitoare, vremea va fi instabilă, astfel că vor fi intervale în care temporar va ploua. Maximele vor ajunge până la 23 de grade, transmite ANM, potrivit Mediafax.Începutul de săptămână… citeste mai mult
Banca Mondială confirmă – Brașovul, orașul din România cu cea mai bună infrastructură urbană
Experții Băncii Mondiale din cadrul contractului de consultanță cu Primăria Brașov s-au întâlnit joi și vineri cu consilierii locali, executivul Primăriei, experți urbaniști și arhitecți, precum și cu reprezentanți ai societății civile, în cadrul unei runde de dezbateri care a vizat în principal caietul de sarcini pentru actualizarea Planului Urbanistic… citeste mai mult
,,Lupii”Brașovului sunt campionii naționali ai României, la hochei!
Finala Campionatului Național de hochei a fost adjudecată de Corona Brașov, care s-a impus, cu scorul general de 3-1 de CSM Galați, după ce în semifinală, echipa Brașovului trecuse de SC Miercurea Ciuc! În finală, care a programat maxim 5 partide, conturile au fost închise după 4 meciuri, jucate ca… citeste mai mult
Fotbal, Liga a treia: ACS SR Brașov obține trei puncte importante, în finalul partidei cu Filiași
Pe Stadionul „Tineretului”, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii 3 la fotbal, în Seria a 3-a, ACS SR Brașov a învins ACSO Filiași. Partida a stat mult timp sub semnul obsedantului 0-0, deja obișnuit echipei brașovene, însă finalul partidei a adus și golurile, care au parafat un succes… citeste mai mult
Polo : Corona Sportul Studențesc a pierdut și al doilea meci din semifinalele Superligii Naționale, cu CSM Digi Oradea
Corona Sportul Studențesc a pierdut și al doilea meci al seriei semifinale, din cadrul campionatului Superligii Naționale de polo, pe care o dispută cu CSM Digi Oradea. Al doilea meci, disputat la Brașov, s-a încheiat cu victoria orădenilor, scor 8-7 (2-2, 0-0, 2-2, 3-4). Ca și în meciul de vineri… citeste mai mult
Ministrul Muncii: 30.000 din cele 33.000 de pensii recalculate au fost deja puse în plată
Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale, a dat asigurări tuturor pensionarilor că își vor primi pensiile recalculate, în baza unui efort făcut de toate casele de pensii din țară și a spus că, din cele 33.000 de dosare de pensii supuse recalculării, au fost puse deja în plată 30.000,… citeste mai mult
Polo : Corona Sportul Studenţesc, debut cu stângul în semifinala campionatului Superligii Naţionale
Corona Sportul Studenţesc a pierdut primul meci din semifinala Superligii Naţionale de polo, cu CSM Oradea, scor 3-5. În prima confruntare de la Braşov, gazdele au început foarte bine, cu două goluri marcate în primele minute, de Ivovic şi Creţu. Oaspeţii au refăcut diferenţa în sfertul doi şi în sfertul… citeste mai mult
,,Lupii” mai au nevoie de o victorie pentru a câștiga Campionatul Național!
Pe gheața Patinoarului Olimpic Brașov s-a disputat al treilea meci al finalei Campionatului Național de hochei, între Corona Brașov și CSM Galați. După cele două partide de la Galați, în care cele două combatante și-au împărțit victoriile (1-1), a urmat un meci de importanță maximă, lucru relevat de încrâncenarea de… citeste mai mult
Guvernul a aprobat, prin hotărâre, ajutorul de stat pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, schema de ajutor de minimis privind construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv. La sfârșitul lui ianuarie, Executivul aprobase un memorandum, iar acum a adoptat hotărârea prin care poate fi pusă efectiv în aplicare schema. Este vorba despre Programul guvernamental… citeste mai mult
Căteva lucruri interesante, de la ultima ședință, adoptate de Guvern
După OUG 19/2019, care a avut modificări importante pe OUG 114/2018, joi, în ședința de Guvern s-a adoptat Ordonanța zilierilor, prin care se repară o greșeala de anul trecut. La început, inițiator a fost Ministerul Tineretului și Sportului, iar apoi Ministerul Muncii.Ce aduce nou documentul aprobat de Guvernul Dăcilă *… citeste mai mult
Electrica va finanța o clasă profesională la Brașov pentru pregătirea viitorilor electricieni
Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud, parte a Grupului Electrica, susține înființarea unei clase profesionale în sistem dual (profil electric) la Colegiul Tehnic “Mircea Cristea” din Brașov, începând cu anul școlar 2019-2020, se arată într-un comunicat al companiei. Un număr de 28 de elevi vor beneficia de bursă… citeste mai mult
Recomandări de la Poliţia Locală Braşov şi RATBV S.A, pentru descurajarea cerşetoriei
Poliţia Locală Braşov şi RATBV S.A. fac recomandări, atât turiştilor, cât şi braşovenilor sub forma unor mesaje afişate pe ecranele LED din mijloacele de transport în comun pentru descurajarea cerşetoriei. Activităţile Poliţiei Locale pe zona de cerşetorie se desfăşoară zilnic, pe întreaga perioadă a anului, întrucât specificul turistic al oraşului… citeste mai mult
Stația de taxi din Livada Poștei va fi mutată, temporar, în zona de După Ziduri
Având în vedere lucrările de reparații capitale care se execută la fostul cinematograf Astra, este necesară reamplasarea stației de debarcare-îmbarcare pentru autocare. Astfel, în acest moment se execută lucrări de amenajare a unui refugiu în stația RAT din Livada Poștei, (între stația liniei 50 și stația Taxi), pentru crearea unui… citeste mai mult
Numarul: 7315 | Data: 2024-04-28


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT