Guvernul a aprobat, prin hotărâre, ajutorul de stat pentru construirea de...

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, ajutorul de stat pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv

0 205

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, schema de ajutor de minimis privind construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv. La sfârșitul lui ianuarie, Executivul aprobase un memorandum, iar acum a adoptat hotărârea prin care poate fi pusă efectiv în aplicare schema.

Este vorba despre Programul guvernamental „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, care se va derula până la 31 decembrie 2020, cu o alocare multianuală de 2,35 miliarde lei.
Proiectele care vor beneficia de ajutor ar trebui să îndeplinească mai multe condiții:

  • Clădirile în care se vor organiza aceste grădinițe pot fi construcții noi sau existente, care urmează să se modernizeze și amenajeze, dar să nu fi funcționat ca o creșă sau grădiniță în ultimii 5 ani;
  • Clădirea să fie dimensionată pentru cel puțin 2 săli de grupă standard, cu toate facilitățile necesare;
  • Să îndeplinească standarde minime de construcție, de dotare generală și sportivă, de personal de specialitate și de echipamente sportive;
  • Să existe un număr de minimum 10 angajați aferenți proiectului pe perioada de funcționare a grădiniței, atât personal de specialitate, cât și personal de deservire.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat trebuie să mențină cel puțin 10 ani activitatea în aceste grădinițe, de la data obținerii autorizației de funcționare.
Nivelul maxim al ajutorului de minimis acordat este de până la 100% din valoarea totală a proiectului finanțat, dar nu mai mult de 500.000 de euro pentru fiecare beneficiar. De asemenea, se acordă garanții guvernamentale de stat de până la 50% din valoarea creditului contractat de investitor.

Bugetul schemei de ajutor de minimis este prevăzut în bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Evaluarea şi selectarea proiectelor va fi efectuată de către o comisie formată din personalităţi marcante ale sportului românesc şi din domeniul educaţiei.
În luna decembrie, întrebat dacă a discutat despre această schemă cu omul de afaceri Ion Țiriac, Darius Vâlcov, consilierul premierului, a răspuns: „Unele idei le-am discutat”.

Discuții Vâlcov – Țiriac
In luna decembrie anul trecut s-a vorbit de o întâlnire Vâlcov – Țiriac. Atunci s-a informat că Țiriac dorește să construiască mai multe grădinițe cu program sportiv. Iată ce declara Darius Vâlcov:
„Nu este vorba de cineva interesat să construiască. Am vorbit despre program. Acum vom vedea cine va fi interesat în momentul în care îl vom lansa oficial. Trebuie să luăm necesitatea, nu oportunitatea, pentru că avem nevoie de aceste grădinițe. De fapt, părinții din România au nevoie de aceste grădinițe și oricine din România poate construi aceste grădinițe”, a spus Vâlcov, în decembrie, cu ocazia unei conferințe de presă la Guvern.
Acesta a mai spus că o asemenea grădiniță va putea să impună taxe, iar numărul minim de copii este de 100.
„Taxa impusă trebuie să fie socială, la un anumit nivel. Statul va mai impune două condiții: să fie antrenori. Ne gândim la sănătatea copiilor care vor fi în aceste grădinițe. Dacă ne referim la 1.000 de grădinițe, înmulțim cu 100, cât va avea fiecare, înseamnă 100.000 de copii. La 160.000-180.000 de nașteri înseamnă că asigurăm din start, dacă acest program va avea succes, jumătate din copii care se vor naște în România. (Vor fi) grădinițe private finanțate de stat, cu o taxă limitată la de trei ori valoarea de astăzi”, susținea Vâlcov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.