Percheziţii DNA la Primaria din Brasov si la domiciliul primarului George Scripcaru!!!

Percheziţii DNA la Primaria din Brasov si la domiciliul primarului George Scripcaru!!!

0 538

Procurorii DNA au inceput inca de luni dimineata perchezitii la Primaria din Brasov si la domiciliul primarului George Scripcaru, informeaza surse judiciare. Potrivit surselor citate, procurorii il acuza pe primarul George Scripcaru de abuz in serviciu, intr-un dosar in care prejudiciul s-ar ridica la peste un milion de euro.
Anchetatorii efectuează percheziții atat la sediul Primăriei, inclusiv in biroul lui George Scripcaru, cat si in cel al șefului Serviciului Investiții și al directorului executiv adjunct al Direcției Tehnice, și la domiciliul edilului și la sediile mai multor firme.
George Scripcaru este acuzat de abuz in serviciu în legătură cu încheierea contractului de vânzare cumpărare de energie produsă de BEPCO SRL, dupa ce ar fi pus la dispoziția BEPCO activele/resursele CET SA, prin intermediul unor contracte de vânzare cumpărare, compensare sau cedare cu titlu gratuit, în perioada 2010-2011, în scopul obținerii de foloase necuvenite de către BEPCO SRL, în baza unor înțelegeri prealabile între reprezentanții societății private – suspecții Costan Simina, Costan Călin, David Mihai – si primarul Brasovului.
George Scripcaru ar fi determinat Adunarea Generala a Actionarilor CET SA și persoane din conducerea CET SA, respectiv pe suspecții Ionescu Lucian, (președinte AGA) Cuțitei Nicolae (director general) și Frățilă Simona, (director economic) să încheie contracte de vânzare – cumpărare având ca obiect energie termică (în baza căruia s-a achiziționat energie peste necesarul populației) sau active subevaluate sau să cedeze cu titlu gratuit active aparținând CET SA, prejudiciind astfel patrimoniul societății.
SC BEPCO SRL a încheiat cu CET SA contractul nr. 28 in 13.04.2010, având o durată de 15 ani și obiect vânzarea-cumpărarea de energie termică livrată din centralele electrice de cogenerare, în vederea furnizării acesteia consumatorilor de energie termică racordați la CET din municipiul Brasov. În baza contractului, întreaga cantitate de energie termică produsă era achiziționată de către CET, singurul agent economic care avea o rețea de distribuție și care deținea licență de producere de energie electrică și termică în cogenerare.

 

Conform AGERPRES, procurorii DNA Brașov efectuează luni percheziții în 20 de locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar ce vizează fapte comise în perioada 2010-2015.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2010-2015. În cursul zilei de 29 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate în județul Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii efectuează percheziții la sediul primăriei, biroul utilizat de George Scripcaru, cel al șefului Serviciului Investiții și al directorului executiv adjunct al Direcției Tehnice, precum și la domiciliul edilului și sediile mai multor firme, printre care și la SC RadioTeleviziunea Transilvania SRL.
În dosar, ar fi implicat edilul George Scripcaru și ar fi vorba de abuz în serviciu în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii de către anumite societăți.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.