Reabilitarea podului Bisericii Negre este o adevărată operă de artă

Reabilitarea podului Bisericii Negre este o adevărată operă de artă

0 353

Restauratorii încearcă acum să repună în valoare tehnica din perioada în care a fost construit edificiul. Aici pot fi văzute îmbinări din lemn, chiar dacă, poate, ar fi fost mai simplu să se folosească pene metalice sau alte tehnici mai moderne. O pădure întreagă este acum în podul bisericii

După ce în anii ’60 multe din elementele iniţiale au fost înlocuite cu noutăţi ale tehnicii acelei perioade, restauratorii încearcă acum să repună în valoare tehnica din perioada în care a fost construit edificiul. Aici pot fi văzute îmbinări din lemn, chiar dacă, poate, ar fi fost mai simplu să se folosească pene metalice sau alte tehnici mai moderne. O pădure întreagă este acum în podul bisericii.
Richard Sterner, şef departament imobile Biserica Evanghelică, spune că după Marele Incendiu din 1689 s-a refăcut imediat acoperişul, dar, pe parcursul secolelor, s-au tot adăugat elemente şi ele se recunosc după tipul de prelucrare a lemnului.
Odată cu lucrările care se efectuează aici, Richard Sterner a făcut şi câteva descoperiri interesante. Printre acestea se numără o bucată de lemn care, după ce a fost datată, s-a constatat că este din perioada în care s-a construit biserica. Aceasta se află în interiorul podului, în apropierea turnului prăbuşit, o altă parte interesantă din pod.
Şeful imobilelor Bisericii Evanghelice Braşov spune că, înainte, pe marginea podului exista o pasarelă pe care patrulau soldaţii. Pentru ca acoperişul să nu cadă şi păsările să nu afecteze edificiul, acoperişul a fost modificat şi s-au montat plase pentru ca porumbeii să nu îşi mai facă în interior cuiburile, ci afară.
Toate lucrările efectuate sub stricta supraveghere a lui Sterner sunt o adevărată operă de artă, mai ales că multe din tehnicile utilizate cu secole în urmă au dispărut iar cei care se pricep la asemenea operaţii sunt foarte greu de găsit. Până acum a fost refăcută o mică parte din pod, dar Sterner spune că lucrările vor fi încheiate doar când va fi reabilitat întregul pod.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.