„PSD dăunează grav românilor”! Cartea neagră a guvernării PSD-ALDE

„PSD dăunează grav românilor”! Cartea neagră a guvernării PSD-ALDE

1 323

Este o analiză a primului an de guvernare a social-democraţilor de la alegerile din decembrie 2016, sub titlul „2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”

Este o analiză a primului an de guvernare a social-democraţilor de la alegerile din decembrie 2016, sub titlul „2017 – Un an pierdut pentru România.

„PSD dăunează grav românilor”.
Liberalii au calculat că, din 724 de măsuri asumate, social democraţii au reuşit să ducă la îndeplinire doar 33, adică puţin peste 4 procente. Doar 96 de măsuri au fost parţial realizate iar cea mai mare parte – 595, adică peste 86% – nici măcar nu au fost demarate.

Potrivit liberalilor, guvernarea PSD – ALDE a irosit creşterea economică de 7% şi a înregistrat chiar un deficit de 3% din PIB. Creşterile pe viitor sunt compromise în condiţiile în care Guvernul a tăiat la un minim al ultimului deceniu investiţiile.

În plus, accesarea fondurilor europene este nesemnificativă.
Adrian Gabor, vicepreşedintele PNL Braşov, spune că este o carte groasă şi foarte bine motivată, este realitatea guvernării pe 2017 a guvernării PSD – ALDE.

Gabor acuză şi că actuala guvernare a adus mai mult de o modificare pe zi Codului Fiscal, care abia a fost adoptat cu un an înainte.

Pe lângă dificultăţile create mediului economic, guvernarea PSD a adus haosul în sănătate şi educaţie iar principala preocupare a părut atacul la independenţa justiţiei.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. In schimb liberalii ruginti si cu liberalii vopsiti in culorile PDL
    au depasit cu 97% sarcinile asumate la gargara asumata in
    propriile sedii, care stau goale de-atatia membrache…!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.