Proiectul „Şcoli curate” a ajuns şi la Braşov

Proiectul „Şcoli curate” a ajuns şi la Braşov

0 196

Ideea iniţiatorilor este să modernizeze educaţia prin finanţare corectă şi transparentă, prin implicarea directă a părinţilor şi elevilor, care sunt învăţaţi cum să urmărească modul în care se cheltuie banii

Prin aplicaţia check my school, școlile și liceele vor putea fi monitorizate în timp real, iar rapoartele finale vor fi întocmite în primăvara lui 2019. Ideea iniţiatorilor este să modernizeze educaţia prin finanţare corectă şi transparentă, prin implicarea directă a părinţilor şi elevilor, care sunt învăţaţi cum să urmărească modul în care se cheltuie banii.
„Şcoli curate” este un proiect naţional care vizează buna guvernare a unităţilor de învăţământ din România. În opinia iniţiatorilor, buna guvernare înseamnă transparenţă şi finanţare. Concret, fiecare şcoală ar trebui să publice pe site-ul actualizat bugetele, modul în care sunt cheltuiţi banii, decizii luate în Consiliile de Administraţie, chiar regulamentele interne.
Cristian Ghindeş, coordonatorul proiectului de la Societatea Academică din România,
spune că a întâlnit cazuri de amenzi date elevilor, unde cadrele didactice se transformau în agenţi constatatori şi dădeau amenzi pentru obrăznicie.
Pe de altă parte, iniţiatorii vor să vadă şi cum sunt finanţate pe plan local şcolile şi să combată plăţile făcute de părinţi pentru materiale care trebuie asigurate de şcoală.
Intenţia iniţiatorilor este să implice părinţii şi elevii în activitatea de monitorizare pe termen mediu şi lung. Ghidul monitor pentru buna guvernare a şcolilor şi liceelor din România prezintă informaţii legate legislaţia în domeniu, sfaturi despre ce pot face elevii şi părinţii pentru ca statul să finanţeze educaţia în mod corespunzător, precum şi ce obligaţii are şcoala şi alte instituţii. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România și Centrul pentru Resurse Civice.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.