Precizări referitoare la ora de disputare a meciului Corona Brașov Wolves –...

Precizări referitoare la ora de disputare a meciului Corona Brașov Wolves – HSC Miercurea Ciuc, din Cupa României

0 377

Referitor la nemulțumirea fanilor echipei de hochei Corona Brașov Wolves, legată de ora fixată pentru meciul Corona Brașov – HSC Miercurea Ciuc, din etapa grupelor Cupei României (22 decembrie, ora 15,00), conducerea secției, prin vocea președintelui Emilian Cernica, face următoarele precizări : ,,Țin să precizez, că, împreună cu antrenorul Martin Lacroix, am decis ca respectiva partidă să se dispute de la ora 15,00, fără a fi constrânși în vreun fel de federația de specialitate. Ținând cont de precedentul de anul trecut și de faptul că echipa are nevoie de o recuperare eficientă pentru meciul de a doua zi, când sperăm că vom disputa finala mare, am decis ca ora de începere a disputei cu HSC Miercurea Ciuc să fie 15,00. Este spre binele echipei, pentru că jucătorii au nevoie de recuperare la ore rezonabile, pentru meciul următor, care sperăm să fie finala mare. Împreună cu antrenorul Lacroix am considerat că această oră de debut al meciului este cea mai bună și transmitem apelul către fani, pentru ca aceștia să vină la meciurile noastre și să-i poarte pe ,,lupi către obţinerea primului trofeu din acest sezon, respectiv, Cupa României. Cine este fan adevărat, susţine echipa necondiţionat şi sperăm că aşa va fi şi cu acest prilej”

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.