Plan de acţiune pentru conservarea urşilor din România

Plan de acţiune pentru conservarea urşilor din România

0 371

Draftul documentului a fost analizat miercuri la Braşov în cadrul unei dezbateri organizate de Consiliul Judeţean Harghita. În ţara noastră trăiesc peste 6500 de exemplare de urs, cifră care face din România una din ţările cu cea mai mare densitate de urşi din lume

Ministerul Mediului pregăteşte un plan de acţiune pentru conservarea urşilor din Romania. Draftul documentului a fost analizat miercuri la Braşov în cadrul unei dezbateri organizate de Consiliul Judeţean Harghita. În ţara noastră trăiesc peste 6500 de exemplare de urs, cifră care face din România una din ţările cu cea mai mare densitate de urşi din lume.
Dacă gardurile electrice nu pot opri animalele să dea iama în culturi şi gospodării, specialiştii vorbesc despre eliminarea uciderea exemplarelor agresive.
Şedinţa a urmărit identificarea unor măsuri care să reducă conflictele om-urs în condiţiile protejării speciei.
Potrivit subprefectului Ciprian Băncilă, se doreşte o monitorizare foarte atentă şi coerentă a exemplarelor de urs, hrănirea acestora, păstrarea în habitatele lor naturale, în pădure, relocarea, dar şi recoltarea lor atunci când aceştia sunt agresivi sau pun viaţa oamenilor în pericol.Specialiştii susţin un management proactiv care să urmărească prevenirea pagubelor produse de urşi prin mijloace de prevenţie dar şi prin intervenţia în cadrul populaţiei de urs atunci când situaţia o impune.
Prof dr. ing. Ovidiu Ionescu, profesor Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Universitatea „Transilvania”, spune că ar trebui subvenţii pentru finanţarea unor garduri electrice, care să se acorde agricultorilor crescătorilor de animale, celor care au albine, pentru a evita pagubele produse de urs în culturile agricole.
Conform specialiştilor de la Universitatea Transilvania, una din instituţiile implicate în procesul de numărare a exemplarelor de urşi în anii trecuţi, în România, ar exista peste 6500 de exemplare.
Cifra situează ţara noastră pe primul loc în Europa dar şi în topul ţărilor cu cea mai mare densitate de urşi din lume. De aici şi problemele pe care aceştia le provoacă în căutarea continuă de hrană. Cele mai multe probleme apar în judeţele Harghita, Braşov şi Covasna,acolo unde se găsesc densităţile cele mai mari de urşi.
Asociaţiile de protecţie a animalelor insista insa ca în planul de acţiune să fie prevăzute măsuri clare pentru limitarea vânătorii de trofee.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.