La meciul ,,lupilor” au fost strânşi 24 de saci cu jucării, pentru...

La meciul ,,lupilor” au fost strânşi 24 de saci cu jucării, pentru copiii nevoiaşi

0 428

Meciul dintre Corona Braşov Wolves şi Ferencvaros a strâns multă lume în tribunele patinoarului braşovean, cu atât mai mult, cu cât s-a desfăşurat şi a cincea ediţie a evenimentului „De Sărbători, dăruieste un zâmbet!”. Fanii au aşteptat 19 minute până la primul gol, înscris de „lupi”, prin Zabludovski, moment în care, pe gheaţă au zburat sute de jucării (24 de saci), care vor fi donate copiilor nevoiaşi dar şi celor din spitalul de copii. Dacă prima repriză s-a încheiat cu 1-0 pentru Corona, în repriza secundă s-au marcat patru goluri, câte două de fiecare echipă. Pentru Corona au înscris Fodor, în min. 29,34 şi Trancă, în min. 30,033. După două reprize, scorul era favorabil echipei braşovene, cu 3-2. Ultima parte a meciului a fost foarte disputată, fiecare echipă înscriind câte un gol, cel al echipei braşovene fiind marcat de Filip, în min. 51,49. Ferencvaros s-a „agăţat” de fiecare fază, disperată să nu piardă play-off-ul, însă Corona Braşov a gestionat excelent finalul de meci şi şi-a trecut în cont o victorie preţioasă: 4-3.

În urma acestui succes, Corona a trecut pe locul trei în clasamentul la zi al Ligii Mol, cu 54 de puncte. A fost ultimul meci pe teren propriu, în acest an, în Liga Mol. Următorul meci al ,,lupilor” in Liga Mol, pe teren propriu, va fi în 16 ianuarie 2017, însă, iubitorii hocheiului vor putea vedea echipa la lucru cu prilejul partidelor din Cupa României, care se vor desfăşura la Braşov, în perioada 20-23 decembrie.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.