La Brașov, Proiectul de colectare selectivă a deşeurilor va fi ajustat

La Brașov, Proiectul de colectare selectivă a deşeurilor va fi ajustat

0 214

Orele de colectare a deşeurilor vor fi modificate pentru a mai acorda timp braşovenilor, care sunt rugaţi să aşeze sacii cu deşeuri la vedere şi în programul stabilit

Orele de colectare a deşeurilor vor fi modificate pentru a mai acorda timp braşovenilor, care sunt rugaţi să aşeze sacii cu deşeuri la vedere şi în programul stabilit.
După două săptămâni de la demararea programului pilot de colectare selectivă a deşeurilor în două dintre cartierele oraşului, în Şchei şi în Braşovul Vechi, s-au constatat mai multe neconcordanţe, care vor fi remediate, spun edilii:
Potrivit lui Sorin Toarcea – purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, sunt cazuri când persoanele scot gunoaiele după ora 10 şi rămâne în stradă angajaţii nu văd deşeurile scoase în stradă şi le lasă acolo.
Conform programului stabilit de comun acord cu Municipalitatea, cei doi operatori de salubrizare adună sacii de deşeuri în zilele de sâmbătă, din cele două zone pilot în care se desfăşoară programul.

PET-urile, plasticul şi aluminiul sunt ridicate în fiecare sâmbătă, hârtia şi cartonul în prima şi a treia sâmbătă din lună, iar sticla şi borcanele, în ultima sâmbătă din lună.
Conform programului, cetăţenii trebuie să scoată sacii cu deşeurile colectate selectiv, la vedere, în faţa casei, până la ora 10.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.