În sfârşit, victorie şi revanşa ,,lupilor”: 4-1, cu UTE!

În sfârşit, victorie şi revanşa ,,lupilor”: 4-1, cu UTE!

0 424

Corona Braşov Wolves a reuşit să treacă de valoroasa UTE, într-un meci disputat pe gheaţa proprie şi contând pentru Liga Mol. ,,Lupii” şi-au luat astfel revanşa, după două meciuri mai puţin favorabile şi au jucat mult mai bine, cu şuturi numeroase la poartă, lucru care a înclinat balanţa în favoarea lor. Primele două goluri au fost înscrise de Tomas Klempa, urmat de Molnar Zsolt şi de Mihaly Arpad. Oaspeţii au marcat în ultimele două minute, când deja partida era jucată. Pentru ,,lupi” urmează, la sfârşitul săptămânii, trei meciuri, în tot atâtea zile:
– vineri, 30 septembrie şi sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 18.30, cu Dunărea Galaţi
– duminică, 2 octombrie, cu Miskolc, de la ora 18,30
,,Am făcut un meci bun şi am jucat bine în inferioritate. UTE este o echipă puternică şi a reuşit să ne învingă, la primul meci disputat împreună dar, între timp, ne-am imbunătăţit tehnica şi am reuşit să le blocăm şuturile spre poartă. Am jucat un meci mult mai simplu dar mai eficient, cât timp am fost 5 contra 5 şi asta ne-a adus victoria. Nu a fost un meci uşor, ne-a luat ceva timp până am reuşit să înscriem primul gol dar sunt satisfăcut de cum am jucat. Acum rămâne să ne pregătim pentru weekendul ce ne aşteaptă”, a declarat Martin Lacroix, antrenor principal Corona Wolves.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.