„Hoţii sunt creativi. Fii preventiv!”

„Hoţii sunt creativi. Fii preventiv!”

0 311

Este sfatul poliţiştilor braşoveni şi numele noii campanii de informare privind prevenirea furturilor din locuinţe. Oamenii legii vor fi pe teren, până în luna decembrie şi le vor spune braşovenilor care sunt metodele preferate de „lucru” ale infractorilor şi cum să nu devină victime sigure

Este sfatul poliţiştilor braşoveni şi numele noii campanii de informare privind prevenirea furturilor din locuinţe. Oamenii legii vor fi pe teren, până în luna decembrie şi le vor spune braşovenilor care sunt metodele preferate de „lucru” ale infractorilor şi cum să nu devină victime sigure.
Hoţii se adaptează cel mai rapid noilor tehnologii, pe care le folosesc în scopurile lor. Şi dacă aţi crede că un hoţ poate fi recunoscut după aspectul neîngrijit, vă înşelaţi.
Cms. şef Adrian Măsar, ofiţer specialist în cadrul Biroului Investigaţii Criminale Poliţia Municipiului Braşov, spune despre noii infractori că sunt de obicei eleganţi, umblă cu maşini puternice, străine, chiar de lux uneori. Este şi motivul pentru care atunci când se întâlnesc cu oameni pe scara blocului nu trezesc suspiciuni, sunt amabili, vorbesc frumos.
Furturile din locuinţe sunt încă numeroase, deşi, poliţiştii braşoveni spun că în primele şapte luni ale acestui an, numărul acestora a scăzut. Totuşi, şi în privinţa metodelor, hoţii dau dovadă de inventivitate. În top sunt încă săritul pe geamul lăsat deschis, care parcă invită hoţul să „lucreze”.
Hoţii mai forţează yalele sau chiar le Soluţia ar fi să aveţi o uşă care nu este doar frumoasă, ci şi sigură, dotată cu 2 încuietori cu chei diferite şi dacă e posibil chiar şi lanţ pe interiorul uşii.
O altă măsură importantă este să montaţi sisteme de alarmare, dar şi sisteme de supraveghere video. În cazul în care o casă cu sistem de supraveghere video a fost călcată de hoţi, poliţiştii au cel puţin imaginile care îi conduc la făptaş.
Pe de altă parte, în cazul în care vedeţi persoane necunoscute în bloc care par să aibă activităţi dubioase, poliţiştii vă sfătuiesc să sunaţi la 112.
O altă metodă prin care hoţii vă pot lăsa fără bunurile din casă este futul prin împrietenire.
Hoţii vin la uşă, vă povestesc ceva sau vor să vândă ceva, le deschideţi uşa, şi în timp ce o persoană vă ţine de vorbă, o alta acţionează, fără să vă daţi seama.
De asemenea, o altă metodă este cea a poliţiştilor voiajori – acţionează azi într-un oraş, mâine în altul, însă Inspectoratele de Poliţie colaborează şi reuşesc astfel să prindă autorul. Oamenii legii vă sfătuiesc ca, dacă sunteţi martori ai unei astfel de acţiuni, să reţineţi cât mai multe semnalmente şi neapărat să sunaţi la 112. Campania de informare va continua până în luna decembrie.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.