Gripa a făcut prima victimă la Braşov

Gripa a făcut prima victimă la Braşov

0 279

O femeie de 55 de ani a murit, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Pacienta se afla la spital din 31 ianuarie, cu simptomatologie respiratorie

O femeie de 55 de ani a murit, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Pacienta se afla la spital din 31 ianuarie, cu simptomatologie respiratorie. După câteva zile petrecute în Secţia de Oncologie, a fost transferată pe secţia de Terapie Intensivă, unde a şi decedat.

Testele rapide de gripă, făcute de specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase, chemaţi la Spitalul Judeţean, dar şi testele trimise la Cantacuzino au confirmat că femeia avea gripă AH1. Tratamentul i-a fost administrat imediat, dar nu a mai avut efect în cazul acestei paciente nevaccinate, spune dr. Claudia Bularca, purtător de cuvânt DSP Braşov.
La Spitalul Judeţean nu a fost impusă carantină, dar măsurile speciale din cauza gripei se păstrează. Vizitele au fost restricţionate la 2 ore pe zi, între 15.00 şi 17.00, iar la bolnav nu se permite decât accesul unei singure persoane.

Săptămâna trecută, la Braşov au fost confirmate 172 de cazuri de gripă, dintre care 32 au avut nevoie de internare.
De la începutul sezonului gripal, în toată ţara au murit 39 de persoane.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.