Fotbal printre jaloane : AS,,SR”Brașov – Cetatea Homorod 16-1, scorul campionatului!

Fotbal printre jaloane : AS,,SR”Brașov – Cetatea Homorod 16-1, scorul campionatului!

0 314

Formația suporterilor ,,stegari”AS,,SR”Brașov a realizat sâmbătă, pe stadionul Tineretului, scorul campionatului Ligii a patra, dispunând, cu…16-1(7-0) de Cetatea Homorod. A fost un meci în care fotbaliștii antrenați de Petre Lucian au făcut ce au vrut, au pasat cum au vrut și au înscris din orice poziție, în fața unor jucători amatori, jaloane mișcătoare pe teren, care se antrenează doar cu prilejul meciurilor oficiale. În această situție, oaspeții nu au avut cum să împiedice avalanșa de goluri, marcate de Damian (nu mai puțin de…8!), Bodean (3), H. Popa (2), Cocan (2) și Dumitraș.
AS ,,SR” Brașov : Mutu (Maxim) – Andrii, Dumitraș, Căpățână, Poenaru (Morjan), Codreanu (Pătrașcu), H. Popa, Cocan,Vârlan (Burlacu), Damian, Bodean.
,,Singurul câștig în meciul de astăzi este faptul că jucătorii, ajunși în fața porții, în situații clare de gol, și-au pasat, astfel încât jucătorul cel mai bine plasat, a înscris. A fost recomandarea pe care le-am făcut-o înainte de meci și, se vede treaba că au respectat-o. Au fost multe astfel de situații, din care au rezultat goluri frumoase”, a spus după meci antrenorul Petre Lucian
AS,,SR”Brașov are 22 de puncte (golaveraj 43-6) și se află pe primul loc în Liga a patra, Brașov. În etapa viitoare, lidera va juca în deplasare, cu Carpați Berivoi.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.