Fotbal, Liga a patra, Brașov : pe tăpșanul de la Codlea, lidera,...

Fotbal, Liga a patra, Brașov : pe tăpșanul de la Codlea, lidera, AS ,,SR”Brașov a participat la un picnic cu goluri

0 264

În etapa a 21-a a Ligii a patra de fotbal, Brașov, lidera campionatului, AS ,,SR” Brașov a jucat la Codlea și a trebuit din start să se adapteze terenului, adică tăpșanului, care arăta ca la picnic…Iarba crescută a împiedicat construcția și circulația normală a mingii, dar jucătorii Brașovului s-au adaptat rapid și golurile au curs în valuri…Dincolo de acest aspect, terenul atipic a fost cauza unei accidentări în tabăra brașoveană, fundașul Voicu făcând entorsă și fiind schimbat la pauză! AS ,,SR” Brașov s-a impus clar, cu 5-0, prin golurile marcate de Emanuel Popa (2), Cocan, Poverlovici (2). Foarte bine a jucat căpitanul Poverlovici, care, în afara celor două goluri marcate, a mai avut o mare ocazie. De remarcat că echipa a fost încurajată și la Codlea de numeroși fani care au cântat și scandat tot timpul. Codlenii au încercat din răsputeri să se opună golurilor, dar au reușit până la un punct să facă față iureșului liderei. De altfel, media de vârstă a echipei codlene este mai mică de 19 ani, iar cel mai tânăr jucător al echipei gazdă este Claudiu Comănelea, care are doar 15 ani!
AS „SR” Brașov: A. Popa – Răduțoiu, Poverlovici, R. Damian, Voicu (Rusu) – Cocan, Țuțu, A. Damian – Strătilă (Vîrlan), E. Popa (Toader), H. Popa (Popescu)
,,Am dominat clar tot meciul. Consider că starea proastă a terenului ne-a împiedicat să avem o evoluție mai bună. Cu toate acestea, băieții au arătat determinare, dorință de a înscrie, de a juca bine și de a-i mulțumi pe fani. Vreau să le mulțumesc suporterilor, care au venit și la acest meci și ne-au încurajat. Preocuparea noastră este să câștigăm mereu fiecare meci”, a declarat antrenorul brașovean Florin Stângă
În această rundă, Inter Cristian a furnizat marea surpriză, câștigând cu 2-0 în fața Preciziei Săcele! AS SR Brașov se află pe primul loc, cu 57 de puncte, pe locul doi a urcat Olimpic Zărnești cu 52 de puncte, iar Precizia Săcele a căzut pe locul trei, cu 51 de puncte!
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.