Fostii detinutii politic bat obrazul ISJ si Patriarhiei

Fostii detinutii politic bat obrazul ISJ si Patriarhiei

0 548

La evenimentul organizat la Brasov la monumentul din fata Teatrului Sica Alexandrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politic, Octav Bjoza, a criticat dur Inspectoratul Scolar Judetean si Patriarhia pentru atitudinea fata de eroii neamului.

In 9 martie au fost sarbatoriti fostii detinuti politic care si-au pierdut viata in lagarele si inchisorile comuniste. Ziua a fost aleasa special pentru ca se sarbatoresc si cei 40 de mucenici, si ei martiri pentru credinta in Hristos.
La evenimentul organizat la Brasov la monumentul din fata Teatrului Sica Alexandrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politic, Octav Bjoza, a criticat dur Inspectoratul Scolar Judetean si Patriarhia pentru atitudinea fata de eroii neamului.
9 martie este Ziua Nationala a Fostilor Detinuti Politic, ocazie cu care, la pranz, s-au oficiat ceremonii religioase in memoria celor care au suferit din cauza regimului dictatorial care a guvernat Romania intre 1947 si 1989. Octav Bjoza a reamintit ororile la care au fost supusi samavolnic cei care s-au opus regimului comunist. „Cinci ani de zile sa scoti minereu de plumb din maruntaiele pamantului, batut, flamand, inlantuit, umilit, lipsit de minime conditii de igiena si asistenta medicala, cinci ani cu barosul si cu spitul sa sapi in stanca la Canalul Dunare – Marea Neagra, alti ani la taiat stuf, iarna, cu picioarele-n apa”.comemorare afdpr
Fosti detinuti politic, reprezentanti ai autoritatilor si ai unor institutii din oras au depus cate o coroana de flori la monumentul de la Teatrul Dramatic. Din pacate, desi Bjoza a semnalat situatia si cu alte ocazii, de la eveniment au lipsit elevii. Inspectoratul Scolar Judetean ignora aceste comemorari extrem de importante pentru educatia tinerei generatii.
Bjoza si-a aratat nemultumirea si fata de Patriarhul Daniel, care n-a aratat aceeasi deschidere fata de martirii neamului cum au demonstrat conducatorii altor culte religioase. „Eu fiind ortodox, imi este greu si imi este jena cand privesc in jurul meu si vad celelalte culte care au canonizat pe unii din zecile de martiri ai Romaniei, in timp ce Biserica Ortodoxa Romana n-a facut-o nici dupa 26 de ani” a spus presedintele AFDPR.
Bjoza s-a declarat extrem de trist ca, desi cere de cinci ani si jumatate o audienta la Patriarhului, Preafericitul nu a catadicsit sa-l primeasca. In conditiile in care nici macar nu se pune problema ca politicienii sa-i educe pe tineri in spiritul dragostei de neam, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politic nu se mira ca tot mai multi ajung sa plece in tari care le ofera mult mai mult din punct de vedere economic.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.