Fara receptie de 1 Decembrie la Brasov

Fara receptie de 1 Decembrie la Brasov

0 1041

Prefectura Brasov nu va organiza in acest an receptia traditionala de 1 Decembrie. In schimb, Vanatorii de Munte, angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Ministerului de Afaceri Interne, Jandarmeriei si ai Politiei Locale vor defila pe Bulevardul Eroilor. In Piata Unirii, junii vor depune coroane de flori

Prefectura Brasov nu va organiza in acest an receptia traditionala de 1 Decembrie. In schimb, Vanatorii de Munte, angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Ministerului de Afaceri Interne, Jandarmeriei si ai Politiei Locale vor defila pe Bulevardul Eroilor. In Piata Unirii, junii vor depune coroane de flori.
Dupa ce presedintele Klaus Iohannis a anulat receptia traditionala de la Cotroceni, de 1 decembrie, in semn de omagiu pentru tragedia din clubul Colectiv si pentru atacurile teroriste din Franta, administratiile din teritoriu i-au urmat exemplul. La Brasov, pe Bulevardul Eroilor se va organiza un ceremonial militar si religios. Pe Aleea Pietonala dintre Parcul Titulescu si Bulevardul Eroilor va fi prezentata tehnica militara, armamentul si echipamentele specifice ale Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului Afacerilor Interne.
De la ora 12.00, de ziua Nationala a Romaniei, membrii Asociatiei Scheii Brasovului si Uniunea Junilor din Schei si Brasovul Vechi vor depune coroane de flori in Piata Unirii, in urma unei slujbe Te Deum.parada 1 dec1
De la ceremonia din Piata Unirii va lipsi fanfara brasoveana, care va fi, de 1 Decembrie, la Sfantu Gheorghe, insa va fi inlocuita de fanfara elevilor sagunisti.
Dupa aceste momente, evenimentul se va incheia cu un spectacol folcloric, iar de la ora 18.00, va avea loc retragerea cu torte pe traseul Biserica Neagra-Strada Muresenilor-Bulevardul Eroilor-Comandamentul Brigazii 2 Vanatori.
Masa oficiala de 1 decembrie s-a anulat, dar a iscat dispute aprinse la ultima sedinta de Consiliu Judetean. Consilierii aprobasera pentru eveniment 17.000 de lei, dar uitasera sa includa pe lista mai multi reprezentanti ai unor institutii. Unii alesi s-au dus chiar cu o jalba la prefect, pentru corectarea situatiei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.