Corona Braşov, vicecampioană naţională la junioare I

Corona Braşov, vicecampioană naţională la junioare I

0 408

Echipa de junioare I a clubului Corona Brașov este vicecampioană naţională la handbal feminin, după turneul final al Campionatului Naţional, care s-a desfăşurat la Drobeta Turnu Severin. Echipa antrenată de Dumitru Berbce a pierdut finala jucată în compania celor de la CSM Bucureşti, chiar dacă, la pauză scorul le-a fost favorabil braşovencelor, cu 11-8. În partea a doua a jocului, Corona a cedat ceva mai uşor terenul, iar bucureştecele au profitat la maxim de fiecare greşeală a adversarelor, reuşind să cîştige titlul naţional, cu 22-20. Rezultatele obţinute de Corona la turneul final au fost: Corona – CSŞ 2 Bucureşti 39-33; Corona – ASC Şcoala 181 Bucureşti 33-26; Corona – Dacia Mioveni 28-21.
La finalul turneului, antrenorul Coronei, Dumitru Berbece a declarat: ,,Le felicit din tot sufletul pe fete. Normal, mi-aş fi dorit pentru ele în primul rând, să aibă medalia de aur la gât, dar le apreciez pentru felul în care au luptat şi în finală şi pe tot parcursul turneului. Nu vreau să caut scuze, dar dacă e să ne uităm puţin la loturile celor două echipe, noi şi CSM, vom vedea că ele au rulat întreg turneul tot lotul, iar noi am fost nevoiţi să ne bazăm pe mai puţine jucătoare decât ele. Una peste alta, eu sunt mulţumit de ele şi sper ca şi ele să fie mândre că sunt vicecampioanele României la această categorie de vârstă”.

Turneul final al campionatului la junioare I a adus nu mai puţin de patru premii speciale pentru Corona. Daciana Hosu a câştigat titlul de cel mai bun portar, Sorina Tîrcă a fost desemnată cel mai bun inter stâng şi cea mai tehnică jucătoare, Daria Bucur a fost cel mai bun inter drept am turneului, iar Ana Maria Berbece cea mai bună extremă dreapta. ,,Faptul că avem patru premii specialedemonstrează că avem valori individuale şi că aceste fete sunt printre cele mai bune din ţară. Mă bucur, de asemenea, că fetele au terminat sezonul fără accidentări mari, pentru că şi acest aspect este important pentru un sportiv de performanţă”, a spus Dumitru Bercebe.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.