Circa 1.200 de străini din ţări din afara Uniunii trăiesc în Braşov

Circa 1.200 de străini din ţări din afara Uniunii trăiesc în Braşov

Sunt studenţi, adulţi care muncesc aici, dar şi câţiva refugiaţi din Siria, care au trecut pragul proaspătului botezat Centru Regional de Integrare pentru Străini. Pe o parte din ei îi veţi cunoaşte pe 15 octombrie, de Ziua Multiculturalităţii în Braşov

Sunt studenţi, adulţi care muncesc aici, dar şi câţiva refugiaţi din Siria, care au trecut pragul proaspătului botezat Centru Regional de Integrare pentru Străini. Pe o parte din ei îi veţi cunoaşte pe 15 octombrie, de Ziua Multiculturalităţii în Braşov.
Centrul regional va continua să ofere asistenţă străinilor care au dobândit protecţie internaţională în România, cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat, precum şi cetăţenilor non-UE şi apatrizi care au drept de şedere în România.
Este vorba de cei căsătoriţi cu români, studenţi, voluntari. Centrul oferă servicii de informare şi consiliere privind drepturile străinilor în România. De asemenea, Centrul oferă şi cursuri de limbă română, sprijin în găsirea unui loc de muncă, spune Astrid Hamberger, preşedinte Centrul Regional de Integrare pentru Străini Braşov.
Deja, la centrul braşovean au ajuns şi refugiaţi din Siria – 29 la număr, dar s-au primit şi solicitări din Bucureşti, de la câţiva medici irakieni, care au întrebat ce oportunităţi ar avea în Braşov.

Centrul Regional de Integrare pentru Străini oferă şi asistenţă materială străinilor aflaţi în situaţii vulnerabile, adică persoanelor în vârstă, cei cu boli cronice, familii monoparentale şi alte cazuri.
De Ziua Multiculturalităţii în Braşov, care va avea loc în 15 octombrie, la Centrul Cultural Reduta, braşovenii vor putea afla mai multe despre cultura şi bucătăria unor ţări precum Albania, Nigeria, Filipine, Turcia, China, Japonia, Australia, Chile, India, Cuba, Peru sau Columbia.

În prezent, Centrul Regional de Integrare pentru Străini Braşov implementează un proiect – Interact Plus – Servicii integrate pentru migranţi, dialog social şi intercultural, scopul său fiind acela de a consolida integrarea socio-economică şi culturală a migranţilor. Proiectul este finanţat cu fonduri europene.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.