Executantul lucrărilor la Aeroport, ales dintre 6 candidaţi
S-a stabilit firma care va executa căile de rulare, platforma de îmbarcare-debarcare şi alte lucrări adiacente pentru viitorul Aeroport Internaţional Braşov Ghimbav. Lucrările sunt prevăzute să se încheie în 4 luni. La finalizarea acestora, se vor întocmi caietele de sarcini pentru proiectarea şi execuţia clădirii terminalului. La licitaţia deschisă privind… citeste mai mult
Peste 100 de producători din Republica Moldova expun la Braşov
De astăzi până duminică, în Piaţa Sfatului va fi organizată prima expoziţie cu vânzare a produselor moldoveneşti similară expoziţiei „Fabricat în Moldova”. Evenimentul a fost gândit şi pregătit de Camerele de Comerţ şi Industrie din Republica Moldova şi Braşov şi de Primăria Braşov, în an Centenar şi la un secol… citeste mai mult
Pasajul Fartec, în conservare pentru un an şi jumătate
În cel mai bun caz, lucrările la Pasajul Fartec vor fi reluate în cursul acestui an. Cel mai probabil, însă, anul viitor. Asta pentru că au fost constatate defecţiuni mai grave decât cele prevăzute în documentaţia iniţială, iar municipalitatea trebuie să lanseze o nouă licitaţie pentru proiectarea şi efectuarea intervenţiilor… citeste mai mult
După ce au dormit peste un deceniu, edilii din Regiunea de Dezvoltare 7 Centru, fac ront comun la Braşov pentru Autostrada Transilvania
Regiunile de dezvoltare din Transilvania vor susţine proiecte comune de dezvoltare. Bazele colaborării au fost puse marţi, în urma unei întâlniri care a avut loc la Braşov. Autostrada Transilvania este doar unul dintre proiectele pe care regiunile de dezvoltare le vor susţine împreună. Întâlnirea de la Braşov a fost dedicată… citeste mai mult
START-UP DIASPORA: CONCURSUL DE PLANURI DE AFACERI CARE ÎȚI POATE ADUCE 40.000 EURO FINANȚARE DE START PENTRU AFACEREA TA!
Stiai ca dacă ești sau ai fost în diaspora, poti să obtii 40.000 euro finantare europeana nerambursabila, pentru a începe o noua afacere în România? Prin programul Smart-Up Diaspora, românii din străinătate sau care au avut experiența diasporei, sunt incurajati si sprijiniti ca să își aplice experienta de lucru sau… citeste mai mult
Soluţii străine pentru aglomeraţia din traficul Braşovului
Agenţia Metropolitană Braşov vrea ca la începutul anului viitor să ofere soluţii pentru transportul copiilor înspre şi dinspre şcoală. Într-o primă etapă vor fi patru şcoli vizate, iar dacă proiectul School Change dă roade, va fi extins şi la alte unităţi de învăţământ. Între altele, iniţiatorii proiectului vor să propună… citeste mai mult
Cum au devalizat bogățiile naturale ale României? ANRM cu 39 de persoane gestionează avuţia ţării! Oare cine-i controlează?
Un senator PNL a vorbit despre un „jaf” cum nu credea că poate exista, în contextul unei discuții despre redevențele pe care România le încasează de la companiile care exploatează resursele naturale ale țării. Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) a aprobat la începutul lunii februarie un ordin prin care… citeste mai mult
Prime de angajare de 1.500 de lei pentru tinerii şomeri! Cr spune AJOFM Braşov?
Şomaj timp de şase luni şi primă de angajare de 1500 de lei pentru absolvenţii care se înscriu la AJOFM . Deşi sunt informaţi din şcoală, foarte puţini absolvenţi de liceu se înscriu la şomaj; aşa se face că anul trecut, din peste 2800 de absolvenţi, doar 100 au ales… citeste mai mult
Turiştii vor program prelungit la terasele din centru, pe vecini îi deranjează
Viaţa de noapte, specifică marilor metropole, nu prea există la Braşov, mai ales în timpul săptămânii. După ora 22.00, riveranii din centrul istoric trag obloanele şi ar vrea ca şi turiştii să meargă la culcare. Edilii caută acum soluţii care să mulţumească ambele tabere. Municipalitatea ia în calcul schimbarea regulamentului… citeste mai mult
Ideea că masa monetară a crescut cu 100 de miliarde de lei, stârnind „saltul inflaționist din octombrie”, nu stă în picioare!
Înainte de a dezvolta subiectul, invoc o butadă care a făcut epocă în istoria economiei: „A afirma că inflația este un fenomen monetar este totuna cu a susține că o crimă săvârșită prin împușcare este un fenomen balistic”, spune un cunoscut jurnalist, redutabiul economist, Adrian Vasilescu. Suma de 100 de miliarde de… citeste mai mult
De azi încep înscrierile pentru bilete de tren gratuite pentru călătorii în Europa, prin DiscoverEU
​Românii care au vârsta de 18 ani la 1 iulie 2018 pot să se înscrie online, începând de marți, pentru a putea obține bilete de tren gratuite pentru călătorii în statele din Uniunea Europeană, în cadrul Programului DiscoverEU, finanțat de Comisia Europeană.  Înscrierile se vor face AICI,  începând din 12 iunie,… citeste mai mult
Noi vindem gazul cu 120 pentru cine întreabă, cu 100 de dolari la cine cumpără, cu 80 pentru prieteni şi cu 60 pentru Belarus. Voi unde ați vrea să vă plasaţi?”
Se spune ca un jurnalist, Mircea Popa, a fost un fel de disident promoscovit înainte de 1989 şi ... unul dintre puţinii români priviţi cu ochi buni dupa ce a povestit, într-o emisiune, "Dezbaterile Rl", moderată de Sabina Fati, un episod mai puţin cunoscut de la vizita lui Traian Băsescu la Moscova, în 2005; Dar… citeste mai mult
S-a trezit și Băsescu: Mari firme din Ungaria se poarta in Transilvania, ca în propriile județe din Pusta!
Fostul președinte Traian Băsescu nu stie cum sa faca ,sa intre cumva in gratiile Romanilor de care si-a batut joc, numai ca presedinte, vreo 10 ani batuti pe muchie.  In aceasta  vreme  s-a purtat ,in fata Europei ca un mascarici slugarnic si acasa, ca un sinistru blestem pentru tara!  Pe care a lasat-o pe mana Udrei, a lui… citeste mai mult
Trei intersecţii aglomerate din Braşov ar putea avea pasaje subterane
Este una din soluţiile care ar putea adoptate pentru 3 din cele 6 intersecţii din oraş în care edilii au constatat că se produc dese blocaje în trafic. Valoarea estimată a celor șase loturi pentru care Primăria a lansat anunţul de licitație privind elaborarea studiilor de fezabilitate depăşeşte 220 000… citeste mai mult
În economie începe să se miște lucrurile – investițiile nete din primul trimestru în creștere cu 14.3%!
În trimestrul I 2018 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 157,9 miliarde lei fiind în creștere cu 14,3%, comparativ cu trimestrul I 2017. Creșterea cea mai puternică a fost înregistrată la următoarele elemente de structură: alte cheltuieli (138,3%) și la utilaje (7,7%). Lucrările de construcţii noi au scăzut… citeste mai mult
Numarul: 7323 | Data: 2024-05-06


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT