Brașovenii Dan Gârtofan – Tudor Mârza, pe locul doi la Raliul Aradului

Brașovenii Dan Gârtofan – Tudor Mârza, pe locul doi la Raliul Aradului

0 233

Echipajul brașovean Dan Gîrtofan – Tudor Mârza a încheiat pe locul doi Raliul Aradului, din cadrul etapei a treia a Campionatului Național. Cei doi au reuşit să reducă distanţa faţă de primii clasaţi în ierarhia generală, piloții Vali Porcişteanu şi Simone Tempestini. La finalul etapei arădene, Dan Gârtofan a spus : „A fost foarte greu la Arad. Şi asta pentru că eu nu m-am simţit prea bine din punct de vedere fizic. Nu pot să spun exact ce am păţit. Stresul sau oboseala acumulată ori altă cauză m-a făcut să nu fiu în largul meu la prima etapă de macadam. Nu ăsta este ritmul pe care îl pot avea pe o asemenea suprafaţă. Am fost aşa, un pic departe de adevăr, de ce pot arăta fanilor pe macadam. Am reuşit totuşi, şi datorită unei conjuncturi favorabile, să încheiem cu bine raliul şi să adunăm puncte importante care ne ajută în clasamentul general.De data asta am fost noi cei care am reuşit să profităm de erorile sau ghinioanele celorlaţi colegi de competiţie şi să obţinem un rezultat bun. În sporturile cu motor depinzi şi de factorul uman şi de materialul de concurs, dar şi de noroc. În cazul meu, factorul fizic a fost cel ce nu m-a avantajat la Arad. Sper să-mi rezolv cât mai repede problemele de sănătate şi să arăt o altă faţă la următoarea etapă”.
Următoarea rundă în CNRD 2018 este Raliul Moldovei Bacău, programat pe 15 şi 16 iunie.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.