Baschet : Olimpia Brașov are șansa să câștige un trofeu european

Baschet : Olimpia Brașov are șansa să câștige un trofeu european

0 264

Olimpia Brașov se va alinia, la sfârșitul acestei săptămâni, acasă, la turneul final al Cupei Europei Centrale, la baschet feminin. Oficialii echipei brașovene au făcut toate eforturile ca turneul final să se desfășoare la Brașov, așa încât se poate spune că Olimpia Brașov va avea o șansă în plus să câștige trofeul!
În prima semifinală, sâmbătă, de la ora 16.30, față în față vor fi CSM Satu Mare și CSU Alba Iulia, apoi, de la 18.30, Olimpia CSU Brașov o va întâlni pe Pharmaserv Marburg, grupare care în acest moment ocupă poziția a patra în prima ligă din Germania, cu 12 victorii în cele 19 partide disputate. Duminică, la ora 16.00 este programată finala mică, iar la ora 18.00 va începe meciul pentru trofeu.
În urmă cu 5-6 ani când am venit la această echipă, nimeni nu se gândea că vom ajunge în situația de a juca un Final 4 de cupă europeană. Este o competiție puternică, deși nu vorbim despre Euroligă sau Eurocup. Noi financiar nu ne permitem să evoluăm acolo. Au fost la start echipe din Austria, Cehia și Germania, care au campionate puternice și Naționale valoroase. Cred că este o performanță faptul că am ajuns aici. Întâlnim în semifinale formația din Marburg, una solidă, care în ultimii doi ani a jucat finala mică în Bundesliga. Are două medalii de bronz în precedentele două sezoane, ceea ce spune multe despre valoarea acestei echipe. Sunt patru jucătoare din SUA și una din Bulgaria, dar și două sportive din Naționala de senioare a Germaniei. Formație solidă, care are continuitate, un antrenor valoros care conduce echipa din 2013 cu rezultate deosebite. Sunt convins că vom avea o replică foarte puternică. Sper că lumea va veni la sală și ne va susține. Putem obține un trofeu eropean pentru Brașov. A doua semifinală va fi una românească. Va fi o competiție deschisă oricărui rezultat. Noi vom face tot posibilul să câștigăm acest trofeu”, a declarat antrenorul Dan Calancea (foto)
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.