AFC Hărman, spre liga a doua?

AFC Hărman, spre liga a doua?

0 472

După zece meciuri disputate în eşalonul trei al fotbalului românesc, AFC Hărman se află pe locul doi în seria I, cu 25 de puncte şi are mari şanse de promovare. În etapa a X-a, echipa de lângă Braşov a dispus acasă, cu 5-0, de Avântul Valea Mărului, prin reuşitele lui Florin Stângă (45, 90), Vlad Boţia (52), Alexandru Avram (54), Pasăre (57). De remarcat că Avram a cochetat cu FC Braşov în vară, dar a fost apoi cedat ca imprumut la Hărman, iar Boţia este unul din cele mai valoroase produse ale fotbalului braşovean, care, iată, nu a avut loc la echipa fanion…Dacă va trece peste două etape de lidera seriei, AFK Miercurea Ciuc, echipă pregătită de Robert Ilyes, trupa din Hărman, antrenată de Claudiu Ionescu, va ierna pe prima poziţie a clasamentului! Cealaltă formaţie de pe meleagurile braşovene, participantă la întrecerile ligii a treia, Olimpic Cetate Râşnov (antrenor Daniel Bona), a scos punct în deplasare, pe terenul unei echipe cu pretenţii, Atletico Vaslui, 0-0 şi ocupă locul 10 în clasamentul seriei (12 puncte)

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.