Trei ani si sase luni cu executare pentru fostul sef al CFR...

Trei ani si sase luni cu executare pentru fostul sef al CFR Calatori Brasov

0 436

Fostul director al CFR Calatori Brasov Gheorghe Radulescu a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare. In schimb, pentru fostul presedinte al directoratului CFR Calatori Vasile Secara si Nicolae Berindean, fost sef oficiu juridic la CFR Calatori, Tribunalul Brasov a dispus pedepse de 2 ani si 8 luni cu suspendare

Fostul director al CFR Calatori Brasov Gheorghe Radulescu a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare. In schimb, pentru fostul presedinte al directoratului CFR Calatori Vasile Secara si Nicolae Berindean, fost sef oficiu juridic la CFR Calatori, Tribunalul Brasov a dispus pedepse de 2 ani si 8 luni cu suspendare. Sentintele au fost pronuntate in dosarul santajarii predecesorului lui Radulescu, Ioan Stegaru.
Instanta a mai dispus si desfiintarea raportului de cercetare disciplinara a lui Ioan Stegaru.
Cei trei inculpati mai sunt obligati sa plateasca in solidar suma de 25.000 de euro cu titlu de daune morale lui Stegaru, predecesorul lui Radulescu la sefia CFR Calatori Brasov. De asemenea, fiecare inculpat mai trebuie sa-i plateasca lui Stegaru cate 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare si cate 1.500 lei statului. Decizia nu este definitiva,
Potrivit procurorilor DNA Brasov, incepind cu luna august 2014, Gheorghe Radulescu, in calitate de director al SRTCF Brasov si Vasile Secara, beneficiind de ajutorul lui Berindean, au efectuat acte de constrangere morala asupra Ioan Stegaru, cu scopul de a-l determina pe acesta din urma sa renunte la un litigiu de munca inregistrat la Tribunalul Brasov prin care solicita sa fie repus in functia de director al SRTFC Brasov.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.