Tânăr dispărut, cel mai probabil ucis pe Tâmpa

Tânăr dispărut, cel mai probabil ucis pe Tâmpa

0 226

La data de 1 august, Secția 1 Poliție Brașov a fost sesizată de către un lucrător Salvamont cu privire la faptul că pe Tâmpa, în zona cunoscută sub denumirea de „Drumul Cavalerilor”, în pădure, se găsește cadavrul unei persoane

Cadavrul găsit pe Tâmpa este al tânărului dispărut joi, căutat cu disperare de familie. Potrivit poliţiştilor braşoveni, la data de 1 august, Secția 1 Poliție Brașov a fost sesizată de către un lucrător Salvamont cu privire la faptul că pe Tâmpa, în zona cunoscută sub denumirea de „Drumul Cavalerilor”, în pădure, se găsește cadavrul unei persoane.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului, au găsit cadavrul la o distanță de aproximativ trei-patru metri de poteca de acces în zonă.
Cu sprijinul personalului din cadrul Salvamont, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei şi identificării si stabilirii cauzei decesului.

În urma procedurilor de identificare s-a stabilit că persoana decedată este un tânăr de 19 ani a cărui dispariție fusese semnalată de către membrii familiei, din data de 28 iulie. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Student la „Filosofie” în Bucureşti, Alexandru Rizea s-ar fi urcat joia trecută într-un tren de Braşov. De atunci, nimeni nu a mai ştiut ceva despre el. Băiatul i-ar fi spus surorii sale că vrea să urce pe muntele Tâmpa cu o fată de care este îndrăgostit. Alexandru a scos 700 de lei de la bancomat înainte de a urca în trenul de Braşov, după care familia a pierdut legătura cu el.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.