,,STOP abuzurilor” o campania ce a demarat și la Brașov!

,,STOP abuzurilor” o campania ce a demarat și la Brașov!

0 350

Campania ,,Stop abuzurilor împotriva românilor” inițiată de senatorul ALDE Daniel Zamfir a demarat ieri după amiază la Brașov.
Mai exact echipa ALDE a demarat începând cu ora 18.00, campania de strângere de semnături, în fața la Rectoratul Universității, nu în zona Modarom, așa cum se anunțase inițial, din cauza unor lucrări edilitare care se efectuează în zonă.
,,Campania e destinată susținerii Legii anti-cămătărie și luptă împotriva abuzurilor la care sunt supuși românii cu credite la bănci sau la IFN” a sustinut Daniel Zamfir prezent și el la acțiune.
Acesta a decis să solicite sprijinul cetățenilor prin această campania de strângerii de semnături, în vederea urgentării procedurilor legislative.

Staff-ul ALDE prezent la eveniment – format din președintele Zamfir, secretarul general al partidului, Claudiu Cornea, vicepreședinții Mikloș Gantz si Laurian Pop dar și președintele organizației municipale, doamna Laura Bratosin – au răspuns întrebărilor oamenilor care se confruntă cu aceste abuzuri și care au venit să-și spună necazurile.
O prezență inedită a fost apariția fostului ministru de finanțe, Gheorghe Ialomițeanu, care s-a întreținut timp de câteva minute destul de cordial cu Daniel Zamfir.

Parlamentarul ALDE de Brașov, Daniel Zamfir, care, așa cum am mai amintit , este inițiatorul legii ne-a declarat: ,,Azi, aici în fața Rectoratului, am început campania #faraabuzuri cu o strângere de semnături pentru Legea anti-camatarie! Noi luptăm pentru dreptul românilor la o viață decentă, fara povara ratelor la banca. Ne interesează soarta oamenilor mai mai presus de orice profit ,,nesimțit” al unei bănci sau IFN.  În două ore am strâns 214 semnături. Mulțumesc brașovenilor. ”

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.