Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţia României : șase secții de votare...

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţia României : șase secții de votare din municipiul Brașov, mutate temporar

0 240

Într-un comunicat de presă, Primăria Municipiului Braşov precizează că a întreprins toate demersurile necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a referendumului din perioada 6-7 octombrie. Având în vedere că, în această perioadă, la Şcoala Gimnazială nr. 4 se derulează o serie de lucrări în cadrul proiectului ,,Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor, utilizând tehnologii de construcţii inteligente în municipiul Braşov”, în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano – Român, ceea ce face ca acest spaţiu să fie impropriu derulării referendumului în condiţii optime, s-a luat decizia de a muta, temporar, cele 6 secţii de votare din această clădire, astfel : la Liceul de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch, două secţii, şi la Şcoala Gimnazială nr. 25, patru secţii.
Astfel, cetăţenii care au domiciliul pe străzile Cernei, Diana, Eftimie Murgu, Padina, Vârful cu Dor, arondaţi la secţia de votare nr. 72, precum şi cei care au domiciliul pe bulevardul Muncii numere impare, şi străzile Calcarului şi Oltului, arondaţi la secţia de votare nr. 73, îşi pot exprima opţiunea la Liceul de Arte Plastice.
Cei care au domiciliul pe bulevardul Muncii, numere pare, şi strada Ghindei, arondaţi secţiei de votare nr. 74, cei care au domiciliul pe strada Jepilor nr. impare 1-9 şi nr. pare 2- 20, arondaţi secţiei 75, precum şi cetăţenii de pe străzile Alexandru Odobescu, Alexandru Papiu Ilarian, Artarului, Carpenului, Doinei, Micu Klein, Pictor Nicolae Grigorescu, Somesului, Temeliei, arondaţi secţiei 76, şi cei de pe străzile Crişului şi Vasile Alecsandri, de la secţia nr. 77, îşi vor putea manifesta opţiunile la Şcoala Gimnazială nr. 25.

Cu excepţia acestor modificări, temporare, toţi ceilalţi braşoveni îşi vor putea exercita acest drept la aceleaşi secţii de votare ca şi până acum.

,,Îi invit pe toţi cei care doresc să-şi exprime punctul de vedere cu privire la modificarea Constituţiei să participe la acest referendum şi să îşi exercite unul dintre drepturile democratice elementare. Ca de fiecare dată, atunci când am avut posibilitatea să îmi exprim o opţiune, fie că a fost vorba despre una politică, în cadrul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, fie că a fost vorba despre o opţiune în cadrul unui referendum, mi-am exercitat acest drept, lucru pe care îl voi face şi de această dată”, a precizat primarul George Scripcaru.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.