Promo Rally TOTAL, spectacol sportiv…total, înaintea vacanței

Promo Rally TOTAL, spectacol sportiv…total, înaintea vacanței

0 285

Cea de-a treia etapă a campionatului Judeţean Promo Rally TOTAL s-a desfăşurat duminică în cartierul Bartolomeu din Braşov în condiţii de iarnă. Ninsoarea care a început să cadă din noaptea de sâmbătă prevestea, parcă, intrarea în vacanţă a competiţiei braşovene. Cei 64 de concurenţi care s-au prezentat duminică dis de dimineaţă la secretariatul concursului demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că pasiunea pentru competiţiile auto nu poate fi oprită de vicisitudini ale vremii.“Parcă suntem în anul 2000 în poligonul auto din Tărlungeni”, se minuna Bela Stoica preşedintele Asociaţie Judeţene de Automobilism Sportiv, care a adăugat plin de entuziasm: “Nu am mai văzut o asemenea emulaţie pentru o competiţie de mai bine de 17 ani, de când am demarat competiţia “O nouă generaţie”. Sunt bucuros să constat că tinerii ies din nou din casă pentru sportul auto. Sper din tot sufetul ca, la fel ca şi acum 17 ani şi din rândul acestor tineri entuziaşti se vor naşte câţiva performeri pentru sportul cu motor naţional” a încheiat Bela Stoica. “Asta este spiritul raliurilor, a sportului cu motor” – a exclamat celebrul campion braşovean Dorin Toma (Dodo) când a văzut “coada” cu cei 64 de concurenţi care aşteptau în viscol pentru a lua startul în prima manşă de concurs.

În premieră, participare națională

În premieră pentru Promo Rally TOTAL, la etapa a treia au participat şi piloţi din Cluj Napoca care se alătură celor din Bucureşti, Ploieşti, Argeș, Sibiu şi, nu în ultimul rând, Miercurea Ciuc şi Braşov.
În urma spectaculoasei întreceri, podiumurile claselor de concurs au fost următoarele: Clasa 1, destinată propulsoarelor sub 1600 cmc, a fost câștigată de Paul Greavu, la volanul unui Suzuki Swift Sport. Podiumul a fost completat de Adrian Manta (Citroen C2 VTS) și de Andrei Teodor Hreninciuc (Ford Fiesta).
Victoria Clasei 2, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată între 1601 și 2200 cmc, i-a revenit lui Silviu Mihai Spulber (Renault Clio), care l-a devansat pe Erik Fazakas (VW Scirocco) -locul doi. Ultima poziţie a podiumului a fost ocupată de Cătălin Ienășel (Hyundai i20). Victoria la Clasa 3, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată peste 2201 cmc, i-a aparținut lui Andrei Cărămidă (Renault Megane RS), el fiind urmat, pe locul doi, de Andrei Văsiași (BMW 328i) și pe locul 3, de Alexandru Maxim (Audi A4). Pe prima treaptă a podiumului clasamentului automobilelor Diesel a urcat Horia Mălăcescu (Opel Astra), fiind urmat de Vlad Colceriu (Seat Ibiza) – locul doi și de Szabolcs Bernad (VW Golf) – locul trei.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.