Noi promisiuni pentru Aeoroport dar nu mai mult de 75 de milioane...

Noi promisiuni pentru Aeoroport dar nu mai mult de 75 de milioane de euro

3 297

Cum anul acesta se împlinesc ( sau am implinit deja!?, nu mai știm exact ) 15 – cinsprezece – ani, 20, 25 etc. de când se tot discută despre Aeroportul Brașov iar rezultatele sunt vizibile tot fix de la firul ierbii, iată în bogatul an al promisiunilor electorale a apărut și Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu care spune că a prezentat reprezentanţiilor Comisiei Europene două variante prin care Aeroportul Internaţional Ghimbav ar putea obţine o finanţare europeană.

Totuși ea a amintit finanţarea Aeroportului Braşov nu a trecut de stadiul notificării Comisiei Europene deci tot la nivelul discuții&promisiuni ne aflăm. A și multe hârtii plimbate în sistem. Ce fel de hârtii? Aici DNA ar trebui să știe mai multe. Dar de când a fost schimbat șeful DNA Brașov, Cornel-David Deca, instituția se află într-un ,,dolce far niente”.
În continuare Mînzatu a declarat „Continuăm discuţiile cu oficialii Comisiei Europene. Avem două căi de urmat, dar ambele ţin de notificarea aeroportului ca şi ajutor de stat. Din punct de vedere al aprobării finanţării, una ar putea fi gata în decembrie 2019, iar cealaltă în decembrie 2020. Probabil că la finalul lunii octombrie vom şti care calea este mai accesibilă pentru aeroport”.

Roxana Mînzatu a mai declarat că finanţarea europeană trebuie obţinută în acest ciclu bugetar. „Contractul trebuie semnat până cel târziu în luna decembrie a anului 2020” dar că „cert este că va trebui să rămânem sub 75 de milioane de euro, pentru a nu fi considerat un proiect major. Discutăm de un proiect minor din punct de vedere al finanţării europene”.
Pentru a pregăti notificarea către Comisia Europeană, Roxana Mînzatu a spust că reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov s-au întâlnit cu cei ai Consiliului Concurenţei darși cu ,,colegii mei de la minister. Suntem trei factori în această echipă: noi, în calitate de finanţator, Consiliul Concurenţei, care dă «undă verde» din punct de vedere al ajutorului de stat şi Consiliul Judeţean, titularul investiţiei. Dacă trecem bariera ajutorului de stat, cu siguranţă că vom putea avea şi un contract de finanţare semnat pentru decontare. Este o investiţie care merge înainte printr-un împrumut, dar eu îmi doresc să obţinem bani europeni. De altfel, experţilor de la Comisia Europeană le-am spus că acest proiect se implementează şi este capabil să genereze cheltuieli, facturi, absorbţie, chiar de anul viitor”.
Aflându-se în zodia optimismului Roxana Mînzatu a mai anunţat că proiectul aeroportului va fi susţinut la nivel european şi de companiile care îşi desfăşoară activitatea în clusterul aeronautic de la Ghimbav. „Ei vor să producă noi componente, mai mari, pe care acum nu le pot transporta pe cale rutieră. Încercăm să pregătim un pachet de argumente, dar primul pas, pe care nu l-am depăşit, este cel al notificării ajutorului de stat. Acest an ţine de noi, de minister dar suntem în echipă, aşa că ne asumăm împreună acest pas”.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Aeroportul se va face. Asta cand va fi scos de zona de campania electorala și de tun pentru mafiotii care conduc administratia. Una din probleme, neclara inca in mintea „județului”, cine il va opera. Nu ar fi prea tarziu daca in faza actuala ar fi scoasa investitia la vanzare. S-ar rezolva totul, finantare, finalizare investitie, operare, oprirea jafului etc.. Nu-l va mai folosi nimeni in campania electorala. Operatorul va finanta si tot el va eficientiza activitatea ca sa-si scoata banii investiti. Intr-un asemenea scenariu aeroportul ar deveni functional pana la sfarsitul anului viitor. Alta varianta ar fi PPP.

  2. Dle comandant, nu avem aeroport nu din cauza banilor sau a birocratie ci datorita unora care au blocat proiectul. Îi stiți foarte bine, au fost si sunt coordonati de Cancescu. Intr-o masura infima va numarati printre ei. Este adevarat ca, in timp, ati evoluat de la împotrivire păna la intrarea in gasca lui Aristotel (pe care nu-l sufereți cunoscândui trecutul). De pe aeroport se zbura de mult (2008-2009) daca GAȘCA nu bloca toți investitorii serioși ce au dorit sa se implice in realizarea aeroportului. Motivul, unul singur – jaful banului public. DIN BANI PRIVAȚI NU SE PREA POATE FURA FARA CONSECINȚE. Din banul public fara limite. Birocratia este peste tot, adevarat la nivele diferite, si este in functie de cat de slabi sunt lideri politici si cei implicati in administratie.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.