Niţă află în 26 mai dacă merge sau nu după gratii

Niţă află în 26 mai dacă merge sau nu după gratii

0 523

Constantin Niţă află la finalul săptămânii dacă va fi condamnat pentru trafic de influenţă. Instanţa supremă a amânat pronunţarea programată în data de 23 mai şi va lua o decizie în 26 mai, în dosarul în care a fost judecat din septembrie 2016 Constantin Niţă, fostul lider al PSD Braşov şi fost ministru al Energiei.

Constantin Niţă află la finalul săptămânii dacă va fi condamnat pentru trafic de influenţă.
Instanţa supremă a amânat pronunţarea programată în data de 23 mai şi va lua o decizie în 26 mai, în dosarul în care a fost judecat din septembrie 2016 Constantin Niţă, fostul lider al PSD Braşov şi fost ministru al Energiei.
Niţă este acuzat de trafic de influenţă, iar procurorii DNA cer condamnarea lui la o pedeapsă cu executare.
În 9 mai, la ultimul termen de judecată, Constantin Niţă a declarat că nu a primit niciun ban de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să ajute firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi.
Nită s-a declarat, de asemenea, profund marcat de solicitarea procurorului care a cerut instanţei să-l condamne la închisoare cu executare şi că are încredere că va fi „o judecată dreaptă”.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.