Mediile la Evaluare – între 10 curat şi 1,98 la Braşov

Mediile la Evaluare – între 10 curat şi 1,98 la Braşov

Fişele de opţiuni trebuie completate până în 6 iulie, de către elevi şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar le atrag atenţia elevilor să fie atenţi, să completeze cât mai multe opţiuni şi cât mai realiste. Mediile obţinute la Evaluarea din acest an au fost mari, astfel că acum departajarea va fi mai dificilă

Ierarhia judeţeană a absolvenţilor claselor a VIII-a a fost afişată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Fiecare elev îşi cunoaşte locul şi va trebui să completeze fişa cu opţiunile pentru liceul la care doreşte să studieze. Cei cu 10 pe linie nu au de ce să-şi facă griji, vor intra sigur unde doresc.
Din toamnă, carnet de licean vor avea şi cei care au medii ruşinoase, de 4, 3 sau chiar 2. Cea mai mică medie în ierarhia judeţeană este 1,98.
Fişele de opţiuni trebuie completate până în 6 iulie, de către elevi şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar le atrag atenţia elevilor să fie atenţi, să completeze cât mai multe opţiuni şi cât mai realiste.

Mediile obţinute la Evaluarea din acest an au fost mari, astfel că acum departajarea va fi mai dificilă, pentru un liceu cu prestanţă, mai ales că media de la Evaluarea Naţională contează mai mult în media de admitere, spune prof. Ioan Negrilă, inspector şcolar adjunct IŞJ Braşov.
Până în 7 iulie, fişele cu opţiuni vor fi verificate, pentru eliminarea eventualelor greşeli. Prima etapă a repartizării la liceu se va organiza în 12 iulie.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.