Medicul Florin Orţan le cere braşovenilor să amendeze legea vaccinării

Medicul Florin Orţan le cere braşovenilor să amendeze legea vaccinării

Senatorul Orţan consideră că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, însă informarea da. Membru al comisiei pentru sănătate publică şi al comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Florin Orţan vrea ca toţi cei care refuză vaccinarea să participe săptămânal timp de un an la diferite cursuri de informare

Senatorul Orţan consideră că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, însă informarea da. Membru al comisiei pentru sănătate publică şi al comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi Florin Orţan vrea ca toţi cei care refuză vaccinarea să participe săptămânal timp de un an la diferite cursuri de informare. Legea vaccinării, aflată în prezent în dezbatere publică, prevede ca la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale să se înfiinţeze comisii mixte de psihologi, medici şi oameni pregătiţi să explice părinţilor care sunt avantajele vaccinării.
Orţan susţine că zilnic primeşte zeci de mailuri cu diverse opinii pro şi contra vaccinare însă s-a dovedit că legea vaccinării nu este cunoscută şi că singurele discuţii în spaţiul public sunt cele privind vaccinarea obligatorie.
Părinţii care nu doresc să-şi vaccineze micuţii vor fi nevoiţi să participe la sesiuni de informare care vor dura între 12 şi 18 luni. Potrivit lui Orțan, la nivelul fiecărei primării și al consiliului judeţean, sunt comisii formate din medici psihologi şi reprezentanţi ai comunităţii care vor fi iniţiaţi să explice părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii avantajele vaccinării.
Potrivit legii, la data înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţă persoana respectiva, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii. Majoritatea braşovenilor susţin vaccinarea copiilor însă părerile privind obligativitatea sunt împărţite.
Legea vaccinării a fost votată în august de guvern şi trimisă în parlament spre aprobare. În prezent aceasta se află în dezbatere în Senatul României.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.