,,Lupii”, încă trei meciuri până la sfârșitul anului!

,,Lupii”, încă trei meciuri până la sfârșitul anului!

0 329

După ratarea adjudecării Cupei României, echipa de hochei a Brașovului revine la meciurile din Erste Liga și din Campionatul Național, având încă trei confruntări, până la finalul anului. Un program încărcat, pe care echipa brașoveană și antrenorii ei vor trebui să-l gestioneze cât mai bine…Este vorba, în primul rând de o ,,dublă” Corona Brașov Wolves – SC Miercurea Ciuc, care se poate constitui și ca o revanșă a echipei brașovene, după înfrângerea din finala Cupei României. Prima partidă se va derula chiar în a doua zi de Crăciun, marți, 26 decembrie, la Miercurea Ciuc. Apoi, cele două echipe se vor întâlni din nou, în 30 decembrie, la Brașov, ambele confruntări directe contând atât pentru Campionatul Național, cât și pentru Erste Liga. Dacă mai amintim și de partida din Erste Liga, cu Vienna Capitals, programată în 29 decembrie, la Brașov, avem tabloul complet al meciurilor echipei brașovene, la acest sfârșit de an.
Apoi, 2018 va debuta cu trei partide în Ungaria, pe terenurile echipelor aflate pe podiumul clasamentului Erste Liga!
Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.