,,Lupii”, faţă în faţă cu fostul lor antrenor : Corona Wolves –...

,,Lupii”, faţă în faţă cu fostul lor antrenor : Corona Wolves – Ferencvaros (vineri, ora 18,30)

0 488

Corona Braşov Wolves are un program foarte încărcat în următoarele patru zile, urmând să dispute trei partide dificile, toate contând pentru Liga Mol. După victoria, obţinută în prelungiri cu Fehervar, Corona Braşov Wolves va susţine vineri un nou meci acasă, de data aceasta, în compania echipei maghiare Ferencvaros. Este al doilea meci dintre cele două echipe, în acuala ediţie a Ligii Mol, prima disputându-se în urmă cu o săptămână la Budapesta, când ,,lupii” au învins cu 4-3, după prelungiri. De remarcat că mulţi dintre actualii componenţi ai echipei braşovene se vor întâlni, din nou, cu fostul lor antrenor, Greg Lindqvist, care pregăteşte acum echipa din capitala Ungariei. Dealtfel, la meciul disputat recent la Budapesta, tehnicianul suedez a avut cuvinte de laudă pentru echipa braşoveană, apreciindu-i pe actualii ,,lupi” şi spunând că echipa din Braşov are şanse în actuala ediţie a Ligii Mol. Nu a fost doar o declaraţie de curtoazie, ci o apreciere obiectivă, formulată de unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni.
După meciul cu Ferencvaros, ,,lupii” vor evolua duminică, la Miercurea Ciuc şi luni, la Braşov, cu UTE, într-o veritabilă revanşă, pentru prima înfrângere suferită de echipa braşoveană, în ediţia 2016-2017 a Ligii Mol.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.