Logo-ul pentru Bucureşti, creat de un grafician braşovean

Logo-ul pentru Bucureşti, creat de un grafician braşovean

Absolvent de Design Industrial la Universitatea de Artă București şi graficianla o firmă IT din Braşov, Alexandru Mihai Nenciu aşteaptă acum premiul de 50.000 de euro pus la bătaie de către organizatori. Banii îi vor intra, însă, în cont, doar dacă lucrarea sa nu este contestată până la 12 mai

Absolvent de Design Industrial la Universitatea de Artă București şi grafician la o firmă IT din Braşov, Alexandru Mihai Nenciu aşteaptă acum premiul de 50.000 de euro pus la bătaie de către organizatori.
Banii îi vor intra, însă, în cont, doar dacă lucrarea sa nu este contestată până la 12 mai, dată până la care desenul este expus public pe site-ul PMB și pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei.
Nenciu ar fi cea de-a doua persoană desemnată câştigătoare, după ce s-a dovedit că primul designer pe care juriul l-a declarat câştigător plagiase logo-ul Tai Pei-ului.
Pentru a se evita situații de genul acesta, organizatorii au decis, de comun acord cu membrii juriului, ca înmânarea propriu-zisă a premiului de 50.000 de lei și semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor să aibă loc în termen de șapte zile de la comunicarea publică a deciziei.
Alexandru Mihai Nenciu susține că a pornit de la ideea de a crea un logo care să condenseze, grafic și vizual, un cumul de valori reprezentative pentru bucureșteni – istorice, culturale, sportive și economice. Proiectul braşoveanului reconstituite istoria Capitalei prin reprezentarea a patru edificii-simbol: Arcul de Triumf, Palatul CEC, Ateneul Român și Arena Națională.
Nenciu a desenat cele două bucle ale literei B ca să reprezinte pistele de atletism pentru care România este recunoscută.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.