La Brașov se desfășoară Cupa României la scrabble

La Brașov se desfășoară Cupa României la scrabble

0 321

În perioada 19 – 21 mai 2017, Braşovul va fi gazda Cupei României la Scrabble, o competiție open, adresată tuturor persoanelor care cunosc regulile acestui joc și la care vor participa jucători din toată țara. Turneul se va desfăşura la Hotel Astra (str. Panselelor nr. 2), în organizarea C.S. Locomotiva București şi Funsports Braşov. „Iată că am ajuns la ediţia jubiliară nr. 31 a Cupei României la scrabble, populara competiţie care s-a organizat pentru prima oară în 1987 – la acea dată purta denumirea de Cupa Campionilor. Să spunem că analogia cu jocul de fotbal poate să fie folosită, fiind o competiţie care se desfăşoară într-o singură etapă și poate genera surprize în funcţie de forma de moment a unora dintre jucători. Frumuseţea acestei competiţii rezidă şi din paleta largă a probelor de concurs, combinând şansa liberelor cu exactitatea duplicatelor precum şi cu talentul artistic al probei de compunere. Să nu uităm şi caracteristica inedită a duplicatului top, care se joacă numai la Cupă. Un alt fapt, nu lipsit de importanţă, este că este o competiţie deschisă tuturor, o competiţie care an de an s-a desfăşurat în numeroase localităţi din țară. Iar anul acesta, Braşovul este o gazdă care întotdeauna a oferit peisajul montan mirific dar şi căldura sufletească a organizatorilor, care au primit cu braţele deschise acest joc al inteligenţei. Suntem convinşi că şi pe viitor Cupa României va oferi un cadru atractiv pentru toţi cei ce îşi vor încerca puterile pe tărâmul minunat al dulcelui nostru grai românesc”, afirmă Dan Laurențiu Sandu, președintele Federației Române de Scrabble.
De-a lungul timpului doar 11 dintre jucători au intrat în posesia râvnitului trofeu – Cupa României, cei mai titraţi fiind Dan Laurenţiu Sandu (8 victorii) şi Alexandru Lăcătîș (7 victorii), coincidenţa făcând ca şi la ora actuală ei fiind cei care se bat pentru supremaţie şi în campionat.
Programul competiției debutează vineri cu turneul de partide libere, continuă sâmbătă cu probele de duplicat clasic, compunere – integral parțial și duplicat completiv și se încheie duminică cu proba de duplicat top. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competiției de la Brașov.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.