Handbal : Înfrângere neaşteptată a Coronei Braşov la Galaţi

Handbal : Înfrângere neaşteptată a Coronei Braşov la Galaţi

0 270

Hotărât lucru, nici la hochei, şi, iată, nici la handbal, echipele clubului Corona nu se simt în largul lor la Galaţi!…Sâmbătă, echipa de handbal Corona Braşov a pierdut cu scorul de 19-22 (10-12) meciul cu Dunărea Galaţi, o echipă modestă, care, cu acest prilej, şi-a depăşit condiţia…Pentru Corona au marcat: Ciuciulete 5, Tîrcă 3, Tiron 3, Chiper 3, Bucur 2, Bloj 2, Popa 1. În meciul de la Galaţi au lipsit Eliza Buceschi, Timeea Tătar şi Marilena Neagu, accidentate.
La finalul partidei, antrenorul Costică Buceschi a declarat : „După un meci de genul acesta nu e tocmai uşor să vorbeşti, pentru că era un joc pe care nu trebuia să îl pierdem. Ce pot spune acum, la cald, este că în atac am fost haotici, nu a ieşit mare lucru şi nu s-a respectat nimic din tot ce am pregătit la antrenamente. Ştiam de Galaţi, că se apără 5 plus 1 şi am pregătit atacul pentru acest lucru, însă, din păcate, pe teren nu a ieşit nimic din ce trebuia să iasă. Ne-a lipsit un cap limpede, care să aşeze jocul într-un mod favorabil. Una peste alta, a fost un meci slab făcut de noi, în faţa unui adversar care juca acasă şi a făcut totul pentru a câştiga.Trebuie să ne adunăm repede şi să depăşim toate pasele proaste, pentru că sezonul merge mai departe”, a spus tehnicianul.
În etapa viitoare, , Corona va juca pe teren propriu, pe 1 noiembrie, ora 18.00, cu AHCM Slobozia.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.