Gripa a dat iama și în personalul Ambulanţei Braşov

Gripa a dat iama și în personalul Ambulanţei Braşov

0 289

Un medic, trei asistenţi şi trei dispeceri sunt bolnavi, motiv pentru care conducerea instituţiei a dispus măsuri menite să acopere lipsa lor

Un medic, trei asistenţi şi trei dispeceri sunt bolnavi, motiv pentru care conducerea instituţiei a dispus măsuri menite să acopere lipsa lor. Nu se mai dau concedii legale, iar cei care vin la muncă trebuie să facă ore suplimentare.
Zilnic, pe teren sunt două ambulanţe de tip C – ambulanţe dotate cu medic şi alte patru Ambulanţe tip B, doar cu asistent. Lipsa unui angajat dă peste cap întreg graficul, iar conducerea SAJ Braşov încearcă să facă faţă situaţiei, spune dr. Magdalena Piroska, director medical Ambulanţa Braşov.
Asta în timp ce, pe lângă apelurile obişnuite, la Ambulanţă se primesc şi alte apeluri specifice sezonului rece. Este vorba despre pacienţi cu sindrom febril, pe care ambulanţierii îi transportă la Spitalul Judeţean, unde se face triajul.
La Spitalul de Boli Infecţioase sunt internate 35 de persoane bolnave de gripă, iar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă erau trei pacienţi la finele săptămânii trecute.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.