Grindă CFR căzută pe DN1 între Brașov şi Predeal

Grindă CFR căzută pe DN1 între Brașov şi Predeal

0 217

Un autovehicul neidentificat a lovit grinda de la poarta de gabarit care are rolul de a proteja podul feroviar situat la km 151+720 spre Brașov

Incidentul a avut loc ieri noapte la Cotul Donului. Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură, în jurul orei 2.15, un autovehicul neidentificat a lovit grinda de la poarta de gabarit care are rolul de a proteja podul feroviar situat la km 151+720 spre Brașov.

Reprezentanții DRDP Brașov nu exclud nici posibilitatea ca o autoplatformă care transporta un utilaj să fi produs incidentul, apoi să fi dat grinda de pe carosabil, pentru a nu afecta traficul.

O sursă oficială a vehiculat însă şi varianta ca vântul foarte puternic să fi dat jos grinda. După ce a fost sesizat prin apel 112 că în zona Cotul Donului, pe carosabil, se află bara de cale ferată.

IPJ Brașov face verificări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului.

Mai multe echipe de la DRPD şi o macara au intervenit ieri după-masă pentru montarea grinzii căzute.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.