Frig ca afară în unele autobuze ale RAT

Frig ca afară în unele autobuze ale RAT

0 272

Primăria a cerut operatorului de transport public din oraş să rezolve problema frigului din autobuze. Mai mulţi braşoveni au reclamat că îngheaţă în autobuze dar şi că maşinile nu vin întotdeauna la timp în staţii

Primăria a cerut operatorului de transport public din oraş să rezolve problema frigului din autobuze. Mai mulţi braşoveni au reclamat că îngheaţă în autobuze dar şi că maşinile nu vin întotdeauna la timp în staţii.

Deschiderea repetată a uşilor în staţii, în condiţiile gerului de afară, ar fi motivul frigului din autobuzele învechite, spun reprezentanţii RAT BV SA, care mizează pe cele 105 autobuze noi pe care se regia se pregăteşte să le achiziţioneze.

Majoritatea autobuzelor care circulă în municipiul Braşov sunt din 2005-2006. În perioadele geroase, şoferii abia le urnesc iar călătorii sunt nevoiţi să îndure un frig cumplit în unele dintre ele.
Reprezentanţii RAT spun că frigul din maşini este consecinţa regimului de deplasare, cu deschiderea repetată a uşilor în staţii, manevră care duce în timp la defectarea sistemului de încălzire.

Conducerea regiei pretinde, totuşi, că în această iarnă, au reuşit mai bine să facă faţă problemelor cauzate de temperaturile scăzute, după ce au cumpărat din timp piesele pentru eventuale reparaţii. De asemenea, planul de circulaţie a fost îndeplinit în proporţie mult mai mare.

Pentru soluţionarea definitivă a acestor neajunsuri, soluţia este achiziţionarea celor 105 autobuze noi, spun reprezentanţii RAT, care trebui să soluţioneze şi problema plăţii cu cardul, care se poate face în prezent în doar 17 din cele 46 de puncte de vânzare din oraş.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.