Decanul de vârstă al Universităţii Transilvania a împlinit un secol

Decanul de vârstă al Universităţii Transilvania a împlinit un secol

0 446

Moment unic şi emoţionant la Universitatea Transilvania. Comunitatea academică şi-a aniversat decanul de vârstă absolut al Universităţii – profesorul Aurel Rusu, care a împlinit chiar în 9 iunie 100 de ani.

Moment unic şi emoţionant la Universitatea Transilvania. Comunitatea academică şi-a aniversat decanul de vârstă absolut al Universităţii – profesorul Aurel Rusu, care a împlinit chiar în 9 iunie 100 de ani. Un veac dedicat producţiei, cercetării şi activităţii didactice, respectat nu doar de foştii absolvenţi ai Facultăţii de Silvicultură, ci de întreaga comunitate silvică din ţară. Vizibil emoţionat, profesorul Aurel Rusu a primit diplomele cu care a fost onorat cu aceeaşi eleganţă pe care i-o recunosc toţi foştii săi absolvenţi sau colaboratori.
Profesorul Aurel Rusu a fost decan al Facultăţii de Silvicultură şi exploatări forestiere în perioada 1972-1976 şi a pus bazele unei echipe de operatori fotogrammetrici care au reprezentat nucleul de bază al fotogrammetriştilor români. Întreaga sa activitate a fost evocată astăzi de personalităţi ale breslei silvice, dar şi ale comunităţii academice din Braşov şi din ţară. Conducerea Universităţii Transilvania i-a conferit fostului cadru didactic şi diploma de fidelitate.
Profesorul Aurel Rusu s-a născut la 9 iunie 1917 în localitatea Bărboşi, judeţul Mureş. Simultan a urmat cursurile a două facultăţi, Facultatea de Silvicultură din cadrul Politehnicii din Bucureşti şi Facultatea de Geodezie. A lucrat la Institutul Aerofotogrametric Bucureşti din 1941, ca şef al serviciului de fotogrammetrie. A fost şi pe front, în Caucaz, în anul 1942, în grad de ofiţer, la preluarea imaginilor şi la elaborarea documentaţiilor fotogrammetrice solicitate de armată. Din 1946 a lucrat la Direcţia Cadastrului, iar din anul 1949 a fost transferat la Serviciul Cadastral al Sfatului Popular Braşov. Din toamna anului 1949 a fost angajat ca profesor la Facultatea de Silvicultură nou înfiinţată la Braşov.
Acela a fost momentul în care a decis să se dedice numai învăţământului superior şi multe generaţii au fost formate de ilustrul profesor. Cei care i-au fost studenţi spun că au avut un noroc extraordinar să îl aibă de model.
În calitate de cadru didactic a fost autorul sau a coordonat 16 manuale şi tratate de nivel universitar şi a participat la elaborarea limbajului de specialitate într-o lucrare amplă de terminologie forestieră.
În anul 1991 a fost ales membru corespondent, iar din 1994, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Tot în 1994 a devenit şi membru al Secţiei de Silvicultură a Societăţii Progresul Silvic şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă.
De asemenea, este şi membru de onoare al Societăţii Române de Fotogrammetrie şi Teledetecţie. Vizibil emoţionat, profesorul Aurel Rusu a fost foarte încântat de aniversarea pregătită de cei dragi lui.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.